Another free greeting card by Smilebox

Frank Sinatra, My Way, With Lyrics

Uniunea Europeană se dezintegrează Un raport confidenţial despre planurile statelor membre UE în legătură cu viitorul zonei euro a fost furat de pe serverele securizate din Strasbourg şi publicat pe Internet de către grupul de hackeri Anonymous. Documentul a pus deja pe jar diplomaţia europeană, silită acum să tempereze un scandal care ar putea distruge irevocabil stabilitatea Uniunii. Iată ce planuri au cele mai importante ţări membre: ► Germania speră că forţa sa financiară va fi suficientă pentru a susţine toate ţările aflate în dificultate. Alături de ajutorul financiar, nemţii vor impune ţărilor asistate cîte un guvern de tehnocraţi care să asigure buna gestionare a fondurilor, alegeri libere şi guvernare germană pentru următorii 20 de ani. Între timp, cetăţenii statelor asistate vor susţine efortul economic prin plecarea voluntară în tabere de muncă şi intonarea la unison a noului imn UE: “Ein zwei Polizei, Arbeit macht frei” . ► Franţa susţine că actuala linie politică îi face invulnerabili în fata ofensivei economice germane. În acelaşi timp, guvernul din Hexagon a primit bucuros un ajutor german de 30 de scaune de birou şi o oliţă, toate destinate viitoarelor clădiri guvernamentale din Vichy. ► Grecia are pregatit un plan financiar radical: “1) renunţăm la tîmpenia aia de motto cu “Eleftheria i thanatos", că nu face să vorbeşti de lefterie în casa falimentatului şi 2) cerem Georgiei dobîndă pentru toţi anii în care a păstrat ilegal Lîna de Aur”. ► România are un plan regional de salvare economică: ardelenii au plecat la muncă în Occident, oltenii aşteaptă să vină americanii (la Deveselu, normal), iar moldovenilor puţin le pasă, că anul ăsta s-a facut vin destul. Bucureştenii speră să supravieţuiască perioadei de foamete cu un regim pe bază de hot-dogs de cartier, iar politicienii sînt ferm convinşi că-şi vor păstra acelaşi tain într-o ţară de căcăcioşi resemnaţi. ► Italia nu-şi face nici un fel de griji şi are motive serioase. Mai întîi, că televiziunile lui Berlusconi zic că e bine. Apoi, că vor fi salvaţi la nevoie de Franţa, că doar preşedintele ei e însurat c-o ragazza de-a lor, din popor. În plus, dacă se întîmplă ceva rău (ceea ce oricum e imposibil), asta va fi exclusiv din vina ţiganilor din România. ► Irlanda a tras o duşcă de whiskey şi a declarat că situaţia mizerabilă a economiei este datorată, evident, Angliei, care ţine încă sub ocupaţie Irlanda de Nord. Şi Ţara Galilor. Şi Scoţia. Şi City-ul din Londra, unde zac atîtea tone de lire sterline, ‘tu-le muma-n cur de imperialişti! ► Finlanda a decis să mute capitala de la Helsinki la Rovaniemi şi să-l voteze preşedinte pe Moş Crăciun. Guvernul de pitici fermecaţi se va asigura ca fiecare cetăţean să-şi primească salariul dimineaţa în ghetuţe, chiar dacă acestea put înfiorător. ► Suedia nu-şi face griji în privinţa angajatilor din mediul privat, pentru că jumatate lucrează la IKEA, iar ceilalţi s-au îmbogăţit vînzînd premii Nobel la tarabă tuturor turiştilor americani idioţi. Salariile bugetarilor au îngheţat bocnă din iarna trecută, aşa că oamenii îşi download-ează liniştiţi altele de pe PirateBay şi îl înjură pe tîmpitul ăla de Al Gore care le-a promis degeaba încălzirea globală. ► Spania îşi face siesta, convinsă că doar aşa nu va deranja echilibrul economic dintre cît muncesc românii şi cît fură magrebienii. ► Bulgaria şi-a liniştit cetăţenii, arătîndu-le că ţara lor stă mai bine decît România. De bucurie, aceştia au făcut un foc de tabără dintr-un cartier ţigănesc. Petrecerea continuă. http://www.catavencii.ro/Un-document-secret-anunta-uniunea-europeana-se-dezintegreaza_0_1093.html

Sunt un frate tânar, care crede în dreptate, Am ochi negri, dar am mâinile curate. Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate, Nu raspund când mi se-arunca vorbe-n spate. Un fapt fara importanta ma poate face sa sper, Ma-nclin si pun în balanta ce-i sfânt cu ce-i efemer. Peste tot atârna greu Teama de sinceritate... Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare, Când sperantele pareau înselatoare. Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul, Stiti de câte ori, prieteni, i-am prins jocul. Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc, Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc. Ploaia care va veni Le va potopi pe toate. Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane, De blazoane, de canoane si fasoane. Fiindca banul si prostia sunt pericole morale Circul vieti ne-a impus salturi mortale. Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu, Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu. Ploaia care va veni Le va potopi pe toate. Sa-ncercam sa facem noi Un oras fara pacate. Ploaia care va veni Le va potopi pe toate. Ploaia care va veni Le va potopï pe toate. Versuri de la: http://www.versuri.ro/ http://eroiinumor.ro/index.htm

A Christmas Story - Journey Of The Angels/Silent Night by Enya.wmv

Mos Nicolae

Asta seara ar fi trebuit sa vina mosu'. La mine nu, dar macar la copiii. Am un copil frumos, destept si cuminte ce ar merita tare multe. A reusit mosu' sa puna o punguta cu bonboane si un gel de dus si atita. La cel mare - poate peste citeva zile. La sot pas. De ce? Aceasi si aceasi problema. Muncesc mult, dar banii meritati vin mai tirziu. Si uite asa, fac datorii si ce iau se duce pe datorii. Ma uitam in tramvai si am vazut doar oameni tristi. Jegurile astea ne-au transformat intr-o tara de oameni nefericiti. Romanul si-a pierdut simtul umorului. Si "hazul de necaz". Pacat. Sper sa putreziti in iad si sa platiti cu virf si indesat ceea ce ati facut. Sa va stea in git toata bunastarea de acum. Ma uitam cu cel mic la filmul "Charlie si fabrica de ciocolata" si in final totul se termina cu bine. Cum sa-i spun ca in viata reala nu exista asa ceva? Ca binele nu cistiga, ca raul invinge, ca cei rai,nesimtiti, tupeisti, hoti si prosti cistiga mereu? Ca cei cuminti, muncitori, destepti si cu bun simt sunt condamnati sa devina pe vezi "loser-i". Trista si urita seara. Ca si anul trecut, ca si acum 2 ani, 3 ani....

Cancelarie. Frig. Nici macăr toamna nu-i ca vara! Profesorul corecteazătezele elevilor de la clasa a X-a B. Nu, nu, clasa a X-a B nu se află în competiție cu clasa a X-a A pentru a obține cea mai bună medie anul acesta. Ăla era un film comunist. Suntem în anul 2011 și nu mai suntem copiii, conform cântecului „Noi in anul 2000...” Bine că și-a pus geaca asta groasă! A fost a baiatului, unicul copil.Paranteză: când a intrat în clasă, fetele de la X B s-au oprit pentru o clipă din discuțiile despre Bianca Drăgușanu și noul salon de extensii de păr și i-au aruncat sarcastic: „Ce geaca misto aveți don’ profesor! Vă atârnă un nasture.” Paranteză închisă. Zâmbi ușor și ochii i se umeziră cu gândul la fiul lui. Olimpic internațional la informatică, mândria familiei, studiază în SUA și vine acasă o data la doi ani. Va ramane acolo și dorul de el ii sfașie inima în fiecare zi. Alungând nostalgia, Profesorul băgă mâna în buzunar să-și caute batista. Minune!!!! Cu mâinile tremurânde, scoase o hârtie de 10 lei, nouă, rozalie, radiind în jur o lumină fantastică. O muzică divină îi suna în urechi: Aleluia...Aaaleluia... Vrea sa o strige pe soția lui. Predă si ea în același liceu. Limba română. De fapt, aici s-au cunoscut acum 22 de ani, tineri debutanți gata să rastoarne lumea. Au trăit împreună Revoluția, strigându-și pe străzi dorința de libertate. Doamne! Era gata să își dea viața atunci pentru un ideal! Si cât s-au bucurat și câte planuri și-au făcut... În celălalt colț al cancelariei, doamna lui îi explica de zor unei colege mai tinere cum să împartă puiul pe care aceasta din urmă îl primise de la parinții de la țară astfel încât să obțină cât mai multe feluri de mâncare. Ce norocoasă domnule, colega asta, cu neamurile ei de la țara! Iar sotia...Atâta patima în vorba ei nu mai vazuse de acum 20 de ani, când își alegeau o carte de citit în fiecare saptămâna și o comentau duminica, împreună cu alți doi colegi, soț și soție, acum plecați în Germania. Profesorul se opri dintr-o dată cu hârtia miraculoasă în mână și cu chemarea către soție nerostită. Se privi pe sine ca pe un strain și vazu UMILINȚA. În acest timp, la televizorul din cancelarie, care își rula programele, de cele mai multe ori nebagat în seamă, Președintele anunța, cu voce inconfundabilă, noi măsuri de austritate. *** Este o poveste despre noi. Despre modelatorii de destine. Despre cei care nu fabrică pâine, nici mobilă și mai ales nu au firme care să contracteze construcții de autostrăzi imaginare. Este o poveste despre alienare, despre uitarea a ceea ce ai visat să fii și ceea ce ai devenit, în momentul în care cineva a decis că munca ta nu mai contează pentru societate. Cineva, într-o zi din mileniul XXI, din țara numita România a decis, cu zâmbetul pe buze, rostind cuvinte precum calitate, progres, performanța, pact pentru educație, ca profesorii nu au nevoie de prea mult pentru a-si implini menirea. Libertatea, valoare socială câstigată cu un preț atât de mare acum 22 de ani a rămas doar un cuvânt. Tot ce însemna ea: libera exprimare, dreptul la o muncă plătită corespunzător, dreptul al a fi informat, posibilitatea de a călători dincolo de granițele țării, posibilitatea de a locui, de a te hrăni decent, de a oferi copiilor tăi un viitor frumos a fost anulat sau limitat de ceea ce numim acum DEMOCRAȚIE și care este în fapt doar cocoțarea la putere, pe rând, a unor personaje interesate doar de propria îndestulare. Folosind cuvintele « țară », « popor », « bunăstare », « reformă », «criza mondială », aceste personaje ne-au bagat adânc mâna în buzunar, privindu-ne în ochi. Oameni educați, cu sentimentul răspunderii pe care o au fața de meseria lor și față de copiii pe care îi educă (lăsând în plan secund de cele mai multe ori de proprii copii), profesorii au acceptat mereu așa zisele « masuri de austeritate », sperând că mâine va fi mai bine. Treptat, speranța s-a tansformat în regula de viața, ne-am hranit cu speranța și le-am promis propriilor nostri copii speranța. Am lăsat într-un colț al sufletului visurile noastre: cărțile pe care ni le doream, călătoriile, o casă, o mașina, o aniversare frumoasă pentru copilul nostru, o ieșire la restaurant, o seara la teatru… Am învațat în schimb să improvizăm, să ne împrumutăm, să refinațăm, să facem conserve, să mergem în week-end la țară și să venim cu ceva provizii pentru o săptămână, am renunțat la abonamentul de telefon și am trecut la cartelă, am descoperit hainele second-hand, ne-am zis că o excursie la munte este un lux prea mare și am înlocuit-o cu o deplasare la bunici, mult mai profitabilă de altfel. Am devenit astfel, fară să ne dăm seama, niste oameni triști, blazati, conformiști, UMILI. Am ajuns să ne temem și pentru firimiturile care ni se aruncă. Dacă le vom pierde și pe acelea? Într-o țară în care locurile de muncă sunt din ce în ce mai puține, în care însuși Președintele îi îndeamnă pe cei nemultumiți să își găsească altceva sau să plece în țări care le pot oferi mai mult, singura reacție pe care au găsit-o profesorii este obedienta și conformismul. Amară soarta profesorului și convenabil mod de control pentru cei ce ne conduc! Mai putem spune în acest caz că suntem niște oameni liberi? Ce înseamnă umilința dacă nu pierderea libertății, prin pierderea rând pe rând a valorilor care o compun? Odinioară stâlp al societății, profesorul, cel care prin munca lui, prin măiestria lui, prin arta lui, poate hotarî felul în care arată o țară în funcție de felul în care formează generații și generații de elevi, a ajuns în România unui secol XXI, întunecat ca un Ev Mediu, în judetul Teleorman, să accepte inclusiv munca neplatită. Poate că nu au nevoie de bani profesorii, poate cu adevarat demonetizata expresie “hrana spirituală” a ajuns în judetul nostru să capete forme concrete, poate printr-un act de magie cuvintele au început să platească facturi și rate la bancă, muzica să se transforme în mâncare și filosofia sa țină de cald ! Dar nu este de acceptat ca un om hranit spiritual să fie un om lipsit de reacție. Daca nu luptăm pentru banii care ni se cuvin, măcar sa luptam pentru principiile noastre încălcate, dacă acestea există (să nu existe oare ?), să luptam pentru idealurile cu care am pornit la drum atunci când am debutat în această meserie, sa luptăm împotriva folosirii noastre în jocuri politice de către personaje cărora (dupa vorbă, după port) scoala le-a fost dușman în copilărie și le este și acum. Scris de Profesor la GST Alexandria P.S. Intrebarile mele sunt: -Pana cand vom accepta umilinta? -Colegii care nu vor sa lupte pentru bani (poate ca au, poate ca li se pare degradant) oare nici principii nu au de aparat? -Ce fel de sarbatori vor avea copii nostri? De ce noi profesorii trebuie sa ne gandim in primul rand la copii altora si apoi la ai nostri? -De ce nu reactionam toti, in acelasi timp, in primul moment al producerii nedreptatii? Ce au facut in aceasta saptamana educatoarele, invatatorii, profesorii de gimnaziu si cei de la Ghica, Cuza si Agricol din Alexandria? -Ce parere aveti despre catalogarea noastra drept "masa de manevra" si "influentati politic" de parca am fi o masa de decervelati incapabili sa aiba propriile idei si principii? -Ce parere aveti despre ISJ care, prin Inspectorul General, are o singura pozitie publica si anume disculparea institutiei prefectului, fara a se referi macar un moment, cu o minima compasiune, la mizeria in care se zbat profesorii in aceste zile? PS2 Dragi colegi din Turnu Magurele suntem cu sufletul alaturi de dumneavoastra (cel putin unii dintre noi). Oare mai rezistati?

Leu 2011-2013 - Sunteţi într-o perioadă de modificări semnificative în viaţa voastră. Vă reinventaţi, vă schimbaţi chiar şi modul de gândire. E posibilă o schimbare de serviciu sau chiar o relocare. În 2013, începe o perioadă cu mult noroc. 2014-2016 - În perioada aceasta continuaţi să vă adaptaţi relocării. Vreţi, în sfârşit, să vă întemeiaţi un cămin în noua locaţie. Aşteptaţi-vă la schimbări şi în familie. Poate fi vorba de moarte, naştere, divorţuri şi noi relaţii. Din 2015, vin tot mai mulţi bani. 2016-2017 - În sfârşit, scăpaţi de grijile financiare. Pentru prima dată în 10 ani, veniturile voastre cresc uimitor. Părinţii şi copiii vor deveni acum principalele responsabilităţi. Unii dintre nativii Leu încep o relaţie amoroasă cu cineva faţă de care există o mare diferenţă de vârstă. În 2017 vă dedicaţi familiei. 2018-2020 - Perioadă foarte bună pentru tranzacţii imobiliare. Situaţia familială e tot mai bună. În acelaşi timp, munciţi din ce în ce mai mult şi acest lucru riscă să lase semne asupra sănătăţii. În 2019-2020 e posibil ca unii din nativii Leu să-şi găsească dragostea vieţii. 2021-2022 - Toată munca grea începe să dea roade. În următorii 15 ani veţi fi concentraţi numai pe carieră şi reputaţie. Prin 2022, vă gândiţi serios să porniţi propria voastră afacere. 2023-2025 - Nu prea mai aveţi susţinere din partea apropiaţilor. Influenţa, în schimb, va creşte, mai ales dacă îi ajutaţi şi pe alţii să le meargă bine. Mai mult: Iata horoscopul pe 15 ani! Azi, Leu, Rac si Fecioara - Horoscop | Libertatea.ro

Despre acest articol Acest articol reprezintă o promisiune pe care mi-am făcut-o în perioada în care eram student, perioadă ce s-a încheiat de puţin timp. Toate nedreptăţile, abuzurile, erorile şi aberaţiile sistemului de învăţământ ne afectează direct în intervalul în care facem parte din acest sistem, în calitate de elevi sau studenţi. Odată încheiată această perioadă, rămânem cu diplomele, iar toate neregulile constatate, trăite şi resimţite organic nu mai reprezintă interes pentru noi şi ca atare le dăm uitarii. Ne vedem de vieţile noastre în continuare, pentu că nu vedem niciun motiv de a lupta pentru o cauză ce nu ne mai afectează. Acest sindrom se manifestă de la o generaţie la alta şi poate, peste un număr de ani, unii dintre noi ajungem să facem iarăşi parte din acest sistem, de partea cealaltă a baricadei. O baricadă ce nici nu ar trebui să existe, însă din păcate, odată ajunşi "oameni mari", devenim orbi şi surzi la problemele cu care se confruntă copiii. Începem să ne credem maturi şi suntem convinşi ca lucrurile stau aşa cum le vedem noi. Elementul central al întregului sistem educaţional, cel pentru care există toate şcolile, liceele, facultăţile, bibliotecile, profesorii, personalul auxiliar, materialele didactice şi Ministerul Educaţiei, şi anume elevul/studentul, nu are nimic de spus în ceea ce priveşte organizarea lui. Cei ce iau decizii cu privire la modul în care are loc procesul de învăţământ nu urmăresc interesele copiilor. Pe de o parte, faptul că ei au trecut prin acest sistem le oferă informaţii ce ar putea contribui la îmbunătăţirea lui, însă în acelaşi timp, însuşi faptul că aceste informaţii se regăsesc undeva în trecutul lor le face să fie şterse sau distorsionate. 2. Despre mine Am 24 de ani şi am absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare, secţia Calculatoare, specializarea Inteligenţă Artificială, din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, în vara anului 2007. Am avut media de absolvire 8.69 şi am obţinut burse de studiu în 6 din cele 9 semestre (anul V a avut un singur semestru). Am obţinut media 10 la proiectul de diplomă. În anul 2000 (clasa a X-a) am luat premiul al III-lea la Olimpiada Naţională de Informatică, faza pe ţară. Aceste detalii prezintă relevanţă pentru ceea ce urmeză să spun. Dacă nu le-aş fi menţionat, ar fi putut exista tentaţia de a pune criticile pe care urmează să le aduc sistemului de învăţământ din România pe seama unor neîmpliniri personale sau nereuşite academice. 3. Problemele Problemele de fond se pot împărţi simplu în trei categorii: CÂT se predă, CE se predă şi CUM se predă. 3.1. CÂT se predă 3.1.1. Paradoxul Cu toţii am avut un zâmbet ironic în colţul gurii când am aflat că în alte ţări împărţirea se învaţă în clasa a VII-a sau radicalul în clasa a IX-a. Întotdeauna ne-am simţit cumva superiori pentru că la noi se învaţă mai mult, se vehiculează o cantitate mai mare de informaţie. Dar omitem sau evităm să ne punem întrebarea cu ce rămânem din toate aceste informaţii. Este un subiect tabu, un subiect despre care nu prea ne place sa discutăm, însă cu toţii suntem conştienţi că un om de un intelect mediu aflat, să zicem, la vârsta de 30 de ani, nu mai stăpâneşte nici 5% din noţiunile prezentate în liceu. Desigur, el "rămâne cu ceva", se mai întâmplă să "îi sune cunoscute" anumite noţiuni sau poate stăpâneşte ceva mai bine câteva materii cu care a mai avut de-a face ulterior în viaţă. Uitarea este un proces firesc, însă trebuie să ne dăm seama de următorul aspect: procentul de informaţie care se uită este direct proporţional cu cantitatea de informaţie prezentată şi invers proporţional cu calitatea prezentării, el nu are o valoare fixă. Concluzia poate părea paradoxală: mai puţină informaţie reţinută în cazul prezentării unui volum mai mare de informaţie (şi cu atât mai puţină în cazul unei prezentări deficitare). 3.1.2. Experiment Să presupunem că unei persoane i se dă să reţină în 5 minute 20 de cuvinte. Cel mai probabil ea va reuşi să le reţină cu uşurinţă sau va uita cel mult un cuvânt-două. Am obţine astfel un procent mediu de uitare de 15%. În acelaşi timp, dacă aceleiaşi persoane i s-ar da să reţină, în acelaşi interval de timp, 200 de cuvinte, ea va depune un efort mult mai mare şi cel mai probabil nu va reuşi să reţină mai mult de 10-15, neapucând nici să parcurgă întreaga listă. Avem deci de-a face cu un efort mai mare pentru un procent de uitare de peste 90% şi mai puţine cuvinte reţinute. Probabil că un experiment ar infirma valorile exacte specificate de mine, însă modelul este corect. Acest raţionament simplu este ignorat în alcătuirea programelor şcolare. 3.1.3. Exemple În clasa a VIII-a, la geografie, se predau aproape toţi munţii din România şi zeci de vârfuri muntoase. Copiii sunt "ascultaţi", ei trebuind să recite aceste denumiri şi valori numerice, iar aceasta este modalitatea în care are loc evaluarea performanţelor lor. Am deschis la întâmplare un caiet de biologie de clasa a X-a al unui elev care urmează un liceu cu profil de matematică-informatică. Citez: "Porţiunea dintre două membrane Z succesive se numeşte sarcomer şi este unitatea morfofuncţională a miofibrilelor" sau "Cordonul lemnos este format din vase metaxilem de calibru mare dispuse spre cambiu intrafascicular şi din vase protoxilem de calibru mic dispuse spre periferie". O lecţie este alcătuită din zeci de astfel de afirmaţii pe care elevii sunt nevoiţi să le înveţe pe de rost (este de bun-simţ că o asimilare în sensul unei înţelegeri în profunzime şi reţineri de lungă durată nu are loc) pentru ora următoare la care este posibil să fie "ascultaţi". Acestea sunt doar două exemple, probabil nu cele mai relevante, alese din mediul preuniversitar. Curricula universitare sunt la rândul lor îmbâcsite de informaţii pe care nici specialiştii în domeniu nu le stăpânesc, ele fiind, în caz de nevoie, uşor accesibile în literatura de specialitate. 3.1.4. Explicaţii În alcătuirea programelor şcolare se pleacă de la premisa greşită că acel conţinut va fi asimilat cu uşurinţă de către elevi. Dacă această premisă ar fi corectă, sistemul educaţional românesc ar fi printre cele mai performante din lume şi ar produce enciclopedii ambulante pe bandă rulantă. Însă lucrurile nu stau aşa, iar supraîncărcarea programelor are un efect invers uşor de constatat la nivel empiric. Plecarea de la această premisă greşită este alimentată de faptul că cei ce alcătuiesc programe sunt specialişti în domeniile respective (deşi, de multe ori, chiar şi aceasta este discutabil), oameni care au petrecut o viaţă studiind şi predând acele noţiuni şi care în consecinţă le stăpânesc foarte bine. Ei nu mai reuşesc să se detaşeze, să se pună în pielea unui elev care se află la primul său contact cu noţiunile în cauză, care este în acelaşi timp supus altor contacte similare la celelalte materii şi care poate îşi doreşte să mai aibă şi activitaţi extraşcolare. Căci dacă facem un calcul simplu, însumând cele şapte ore petrecute la şcoală cu timpul necesar efectuării temelor şi pregătirii de acasă, mă întreb cum de nu i se pare nimănui curios faptul că unui elev i se cere să dedice şcolii, teoretic, mult peste cele 8 ore ale zilei de muncă. 3.1.5. Întrebare Începând din şcoala primară şi până la ultimul an de facultate cantitatea de informaţie prezentată depăşeşte cu mult optimul în ceea ce priveşte randamentul procesului de învăţare pentru o persoană cu o memorie şi o inteligenţă medie. Aş fi curios ce rezultate s-ar obţine dacă personalul Ministerului Educaţiei ar trebui să redea tezele şi lucrările tuturor materiilor din clasa, să zicem, a X-a. Câţi ar lua, oare, notă de trecere la toate, sau măcar la majoritatea? Sunt convins că nici unul. 3.2. CE se predă Pe lângă faptul că se predă excesiv de mult, nu se predă întotdeauna ceea ce trebuie. Este greu să afirmăm despre o materie sau porţiune de materie că este total inutilă sau irelevantă. Desigur, orice informaţie se poate dovedi la un moment dat utilă, direct sau indirect. Însă aceasta nu este o scuză pentru a se preda noţiuni cu un grad de utilitate foarte scăzut. A nu se înţelege că nu consider importantă şi construirea unei culturi generale, constituită din noţiuni al căror grad de utilitate este greu de apreciat. Însă există o unitate de măsură şi pentru acestea, şi anume relevanţa. Relevanţa şi utilitatea ar trebui să fie luate în calcul cu o mult mai mare atenţie în alcătuirea programelor şcolare. Este trist că sistemul se împotriveşte îmbunătăţirii calităţii informaţiilor predate. În mediul preuniversitar profesorii au un control extrem de limitat asupra programei, iar vina se află în cea mai mare parte la nivel central, însă în cadrul universitar sunt convins că profesorii au un grad mare de control asupra conţinutului propriilor cursuri. Obişnuiţi să predea de zeci de ani aceleaşi materii, în aceeaşi formă, pretind studenţilor o stăpânire integrală a noţiunilor prezentate, stăpânire pe care ei au dobândit-o în urma multor ani de repetiţie. Mai mult, se împotrivesc efortului minim de a adapta şi îmbunătăţi propriile cursuri de la an la an. Puţini profesori universitari se obosesc să obţină ceea ce se numeşte "feedback", o reacţie din partea studenţilor, atât de necesară, să încerce să analizeze ce porţiuni ale materiei sunt prea dificil de înţeles, prea greoaie sau insuficient detaliate, cu un grad mic de utilitate sau irelevante, să le adapteze, modifice sau elimine şi să încerce să îşi facă materia cât mai "digerabilă", coerentă, cât mai placută şi mai interesantă pentru studenţi. Mediul privat poate fi oricând consultat pentru a obţine un "reality-check", pentru a confirma că aşteptările sale nu sunt nici pe departe satisfăcute de pregătirea academică. După 4 sau 5 ani de facultate un proaspăt angajat trebuie de obicei instruit aproape de la zero la locul de muncă, şi nu puţine sunt cazurile de absolvenţi de A.S.E. care nu ştiu să ţină un bilanţ contabil sau absolvenţi de Politehnică ce nu ştiu ce este un tranzistor. Iar culmea absurdului este că acest absolvent de Politehnică care nu ştie ce este un tranzistor a făcut 3 semestre de electronică, i s-au predat sute de pagini de scheme şi formule, a pierdut săptămâni pregatindu-se pentru unele dintre cele mai grele examene din această facultate, memorând mecanic aceste noţiuni, însă nimeni nu i-a explicat că tot ce face tranzistorul este să amplifice curent. Este un teatru al absurdului jucat pe seama nervilor încă rezistenţi ai tinerilor care au avut visul de a face o facultate, crezând, în naivitatea lor, că vor învăţa lucruri interesante. 3.3. CUM se predă Modul în care informaţia este transmisă elevilor şi studenţilor este poate cea mai importantă componentă a procesului de învăţare. Din păcate, acesta este poate şi cel mai deficitar proces al sistemului. Mecanismele prin care creierul uman învaţă au fost studiate şi se cunosc o serie de aspecte ale acestui proces ce stă la baza existenţei noastre. Din păcate, mult prea puţine cunoştinţe din acest domeniu sunt aplicate în procesul educaţional. 3.3.1. Plăcerea În primul rând cel mai important aspect legat de învăţare este că aceasta are loc într-un mod mult mai eficient şi natural când constituie o plăcere. Desigur, este imposibil ca unui elev să îi facă plăcere să înveţe la toate materiile, indiferent de cum ar fi construite programele sau de cum ar prezenta profesorii conţinutul acestora, însă se pot face paşi importanţi în această direcţie şi este esenţial să se întâmple acest lucru. Materia trebuie să fie în sine organizată astfel încât să fie cât mai captivantă, iar profesorii trebuie, cu ajutorul talentului pedagogic, să depună eforturi pentru a o prezenta într-un mod cât mai atrăgător. Mulţi profesori nu fac altceva decât să înşire table întregi de materie seacă sau să dicteze copiilor lecţia, plecând apoi mulţumiţi şi cu conştiinţa împăcată acasă. Însă acest lucru poate să îl facă oricine, nu trebuie să fii profesor ca să ştii să scrii la tablă sau să dictezi. Să luăm spre exemplu fizica, aşa-numita regină a ştiinţelor, cea a căror legi guvernează aproape tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Fizica deschide ochii către o lume fascinantă, o lume în care există explicaţii pentru fenomenele pe care le observăm zilnic, şi totuşi, majoritatea elevilor, la auzul termenului "Fizică", se gândesc la multe formule ticsite de litere ciudate din alfabetul grecesc, care trebuie reţinute pe de rost. Este trist că se întâmplă asta, iar fizica este doar un exemplu: majoritatea materiilor au ceva frumos în ele, ceva interesant, care trebuie adus la suprafaţă. Acest lucru de cele mai multe ori nu se întâmplă, pe de o parte din cauza modului în care sunt alcătuite programele şcolare, iar pe de altă parte din cauza lipsei talentului pedagogic sau dezinteresului multor profesori, şi asta în condiţiile în care milioane de cariere şi destine sunt în joc. Atâţia copii cu potenţial trec pe lângă materii pe care ar putea să le înţeleagă, pentru care ar putea să dezvolte o pasiune, să le ofere împlinire profesională şi financiară, până la urmă un sens în viaţă, fără ca aceasta să se întâmple. 3.3.2. Prima oră, Captivarea atenţiei, curiozitatea. Jocul Este relevant să menţionez în acest context cum a decurs prima mea oră de informatică din clasa a IX-a. Aceasta a fost ţinută de un profesor tânăr, student la Calculatoare la momentul respectiv, care ulterior s-a transferat la Massachusetts Institute of Technology şi a fost angajat de Google, un om modest, cu simţul umorului, fost olimpic internaţional şi faţă de care am un deosebit respect şi recunoştinţă. Deşi programa analitică prevedea ca în primele ore de informatică să se predea nişte concepte abstracte, generalităţi, scheme logice şi alte noţiuni similare, el a preferat să ne înveţe în prima oră cum să afişăm un text pe ecran într-un limbaj de programare. Un lucru banal, dar interesant, care ne-a atras atenţia: ştiam să facem un program. Apoi ne-a învăţat cum să citim două numere de la tastatură şi să afişăm suma lor pe ecran. Iarăşi, un lucru pe cât de simplu, pe atât de ghiduş: deja ne captivase şi încercam singuri să citim mai multe valori, să afişăm produsul şi aşa mai departe. După ce ne-a prezentat la fel de intuitiv elementele de bază ale programării, variabilele, instrucţiunile repetitive şi condiţionale, după ce ne-am "jucat" cu aceste noţiuni în faţa calculatorului, am învăţat şi acele scheme logice şi convenţii, pe care le-am înţeles acum foarte uşor: erau un mod de abstractizare a jocului nostru. Pentru ca aceste prime ore să decurgă în acest mod, pentru ca noi, elevii, să fim captivaţi şi să învăţăm din plăcere, a trebuit ca programa analitică să fie încălcată, răsucită într-un fel, de către un om cu un profund simţ pedagogic nativ. Este un lucru care se întâmplă foarte rar, un caz particular, care dacă nu ar fi avut loc nu ştiu dacă aş mai fi avut acum aceleaşi satisfacţii profesionale. Căci pentru mulţi dintre elevii acelei clase, jocul de atunci continuă şi acum, doar că la alt nivel, de data aceasta primindu-se şi bani în schimb. 3.3.3. Intuitivitate vs. rigurozitate Odată ce stăpâneşti un set de concepte, cel mai firesc ţi se pare să le prezinţi într-un mod exhaustiv, cât mai riguros şi structurat. Însă procesele de învăţare ale creierului uman nu sunt întotdeauna compatibile cu această abordare. Pentru un proces de învăţare eficient, ordinea intuitivă este de preferat ordinii riguroase de prezentare a noţiunilor. Trebuie întâi atrasă atenţia, subiectul trebuie captivat prin prezentarea unor lucruri interesante, deoarece odată trezit interesul, procesul de asimilare devine mult mai facil şi natural. Elevul nu se mai chinuie fără succes să înveţe, ci reţine fără să îşi dea seama. Conceptele care generalizează sau abstractizează un set de noţiuni trebuie prezentate la sfârşit, după ce sunt stăpânite noţiunile în sine, care de obicei sunt mai uşor de asimilat, însă lucrurile stau de multe ori invers, de dragul rigurozităţii. Dusă la extrem, această rigurozitate ar putea conduce la scenarii absurde: în clasa I ar trebui predat corpul numerelor reale, corpul numerelor raţionale, inelul numerelor întregi, ca mai apoi să se particularizeze la numere naturale, înainte de a învăţa cifrele, ce aparţin acestei mulţimi. Odată cu înaintarea în vârstă creşte într-adevăr şi capacitatea de a înţelege noţiuni abstracte, chiar şi aprioric stăpânirii aplicabilităţilor lor, însă această capacitate este de multe ori supraestimată şi abuzată inutil. 3.3.4. Prioritizare Un alt aspect important legat de învăţare este prioritizarea în funcţie de importanţă a noţiunilor. În cele mai multe cazuri, în momentul de faţă predarea se face într-un mod omogen, liniar, a tuturor noţiunilor existente în programa materiei în cauză. Însă fiecare materie are nişte noţiuni fundamentale, nişte concepte cheie pe care elevul ori studentul nu are cum să le distingă de la sine din întreg conţinutul care îi este prezentat. Voi da şi aici un exemplu, de data aceasta din matematică: conceptul de derivată a unei funcţii. Acesta este un concept fundamental în matematică care, pe pe lângă faptul că este predat mult prea devreme (clasa a IX-a parcă), este de cele mai multe ori prezentat sub forma unor formule care trebuie reţinute pe de rost, pentru ca apoi să se treacă la lecţiile următoare. Mulţi absolvenţi de liceu nu înţeleg în profunzime ce înseamnă acest concept, pe cât de important, pe atât de simplu: derivatele nu sunt o serie de formule, ci o modalitate de a cunoaşte ce face o funcţie într-un punct: dacă creşte, dacă creşte mai mult, dacă scade, dacă scade mai mult. Din nou, doar un exemplu, sunt multe altele poate şi mai relevante în acest sens. 3.3.5. Repetiţia Unul din mecanismele fundamentale ale învăţării este repetiţia. Repetiţia nu înseamnă neapărat "tocit", învăţat pe de rost: oricât de bine am înţelege o noţiune, procesul de uitare este inevitabil dacă nu are loc repetiţia. Din acest motiv se fac exerciţii la matematică, pentru a lucra repetitiv cu nişte noţiuni deja stăpânite (cel puţin teoretic). Repetiţia constructivă este de multe ori neglijată în predare. Sunt anumite noţiuni mai importante, poate unele mai greu de reţinut, care trebuie repetate, poate de mai multe ori, în lecţii succesive sau de fiecare dată când vine vorba de ele. Mulţi profesori trăiesc cu falsa impresie că datoria reţinerii este exclusiv a elevului şi cred că dacă au prezentat o noţiune este suficient. În majoritatea cursurilor sau programelor şcolare din alte ţări se insistă mult pe repetitivitate, până când elevii mai atenţi devin plictisiţi chiar de explicarea noţiunii în cauză. La noi, se merge pe principiul "Doar am facut asta lecţia trecută (luna trecută, semestrul trecut, anul trecut), ce, nu cumva nu aţi învăţat?!". 3.3.6. Practica Bagajul genetic cu care se naşte orice organism viu este un rezultat al experienţei generaţiilor anterioare ale speciei respective. Supravieţuirea, şi cu atât mai mult evoluţia oricărei fiinţe, are la bază o serie de procese de învăţare profund empirice. Aceste procese sunt atât de bine integrate în felul nostru de a fi încât ne vine greu să le conştientizăm sau să le acordăm importanţa cuvenită, însă începând cu prima resimţire a senzaţiei de arsură din viaţa noastră ce ne fereşte de foc şi până la unele dintre cele mai mari descoperiri din domeniul ştiinţific, totul este legat de învăţarea prin experimentare. Capacitatea noastră de a înţelege şi procesa noţiuni cu caracter abstract este de o mult mai mare fragilitate decât mecanismele de învăţare din experienţă, mecanisme dezvoltate şi perfecţionate în fiecare zi, de către fiecare individ al fiecărei generaţii, de-a lungul a milioane de ani. Robusteţea şi înaltul grad de eficienţă al acestor mecanisme ar trebui exploatate la maxim în cadrul procesului de învăţământ. Puţine sunt materiile la care nu se poate face niciun fel de practică, însă există o serie de domenii în care practica ar trebui să fie elementul principal în jurul căruia să se clădească procesul de învăţare. Fizica, chimia, biologia, informatica, şi nu numai, sunt materii cu un profund caracter practic şi ar trebui predate ca atare. În programele şcolare există prevăzute ore de laborator pentru majoritatea acestor materii, însă din nou, problemele stau în modul în care decurg aceste ore. Dinamica este aproape inexistentă, se insistă pe partea redactării lucrării de laborator şi a colectării datelor în loc să se insiste pe experiment în sine, de multe ori se trage o oră întreagă de un experiment a cărui perioadă de interes durează 5 minute şi nu se depun eforturi de a veni cu lucruri noi, de a găsi experimente cu un grad mai ridicat de receptivitate în rândul copiilor. 4. Profesorii Aş face o greşeală dacă aş ataca în bloc corpul didactic. Există atâţia profesori care, în condiţii precare, supunându-se unor programe de calitate îndoielnică şi pe bani puţini, fac nişte lucruri minunate. Există oameni dedicaţi acestei meserii, care ar putea să plece în mediul privat, pe salarii mai mari, însă preferă să rămână în şcoli din pasiune. Există mulţi profesori care au inspirat generaţii întregi de elevi sau studenţi şi mii, poate zeci de mii de oameni care îi poartă în amintire cu plăcere. Însă fiecare individ poate număra aceşti profesori pe degetele de la o mână, iar sistemul de învăţământ nu pe astfel de cazuri ar trebui să se bazeze. A fi profesor este o meserie nobilă, cu responsabilităţi pe măsură însă; dar înainte de toate, este o vocaţie. Cu toate acestea, mulţi profesori aleg acest drum în viaţă din lipsa altor oportunităţi sau pentru confortul activării într-un mediu cunoscut, motive ce nu sunt mereu dublate de dorinţa, capacitatea şi plăcerea de a explica şi de a se face înţeleşi. Poate cea mai mare greşeală a sistemului în ceea ce priveşte profesorul este că nu înţelege ce înseamnă această noţiune. Profesorul trebuie să întrunească două calităţi fundamentale: profesionalismul (în special stăpânirea materiei) şi talentul pedagogic. Această a doua calitate este ignorată complet. Nu se înţelege că nu este nici pe departe suficient ca un profesor să îşi cunoască materia: el trebuie să fie dornic şi capabil să transmită aceste cunoştinţe elevilor săi, în caz contrar fiind practic plătit degeaba şi făcând mai mult rău. Sunt atâtea exemple de profesori "celebri" prin universităţile din România, spaimele studenţilor, acei profesori "severi" la care se pică în proporţii covârşitoare, puţini fiind cei ce reuşesc să le desluşească şi reţină materia. Ba chiar există şi competiţii între ei, cunosc un caz recent în care un profesor a hotărât să pice 60% dintre studenţi (înaintea evaluării) pentru ca materia sa să devină "materie importantă". Astfel de oameni nu numai că nu ar trebui lăsaţi să profeseze, dar ar trebui trimişi în judecată şi puşi să plătească daune morale tuturor studenţilor care şi-au pierdut nopţile şi şi-au tocit nervii încercând să descâlcească cursurile lor neinteligibile. Severitatea nedublată de potenţă pedagogică este până la urmă expresia unor frustrări personale refulate pe seama unor copii nevinovaţi. Şi totuşi, în faţa sistemului, astfel de oameni sunt de neatins, pentru că sunt buni profesionişti: îşi stăpânesc materia. Atâta vreme cât îţi stăpâneşti materia, vii la ore şi nu abuzezi sexual de elevii tăi, eşti un profesor model din punctul de vedere al sistemului. Talentul pedagogic, uşurinţa de a-ţi captiva elevii sau studenţii şi de a-i face să înveţe din plăcere, o trăsătură înnăscută care se poate perfecţiona cu timpul dacă există interes şi se depun eforturi în acest sens, trebuie să fie piatra de temelie, măsura principală a evaluării, judecării şi aprecierii profesorilor într-un sistem de învăţământ. Anii de vechime, numărul de articole sau cărţi publicate, comisiile în care au ocupat cine ştie ce poziţii sau proiectele la care participă sunt doar nişte factori colaterali care nu reflectă decât într-o mică măsură calitatea de a fi un bun profesor. 5. Elevii şi studenţii Veşnica problemă a conflictului dintre generaţii îi face pe unii "oameni mari" să arunce vina pe seama "tinerilor din ziua de astăzi", tineri care prin incultura lor, obrăznicia, lipsa de interes pentru idealuri măreţe, preocupările lor mediocre şi prin valorile care îi reprezintă ca generaţie ar fi însăşi problema de la baza ineficienţei sistemului de învăţământ. Sperând că ar putea sa aibă un moment de luciditate, le adresez o serie de întrebări acestor oameni. Ce limbă străină stăpâneau copiii din generaţia lor aşa cum generaţia aceasta stăpâneşte limba engleză? Ce instrumente de o varietate şi complexitate similară celor ce alcătuiesc Internetul ştiau copiii să utilizeze? Ce generaţie din trecut credeţi că a fost vreodată la fel de informată precum "tinerii din ziua de azi"? Când credeţi că au fost vreodată cerinţele şi asteptările pieţei forţei de muncă mai mari decât cele care îi aşteaptă, şi cărora le vor face faţă aceşti copii? Când credeţi că o generaţie întreagă a interacţionat mai dinamic, mai divers şi mai intercultural decât o fac aceşti tineri, fie şi prin blamatele reţele sociale de pe Internet? În ce vremuri demult apuse se asculta muzică mai diversă, se vizionau mai multe filme (chiar dacă nu înţelegeţi multe din formele de exprimare artistică contemporană)? Ce vă face să credeţi că, după milioane de ani de evoluţie, fix la generaţia voastră s-a inversat această lege universală? Nu mai realizaţi nici măcar absurditatea acestei idei? Care credeţi că este probabilitatea ca evoluţia până la generaţia voastră să fi fost una benefică şi constructivă, iar fix acum lucrurile să înceapă să se ducă de râpă? Desigur, meritele saltului evolutiv cu caracter exponenţial din ultimele sute, şi mai ales zeci de ani nu aparţin generaţiei tinere, ele fiind un produs al descoperirilor tehnologice, al erei de cvasilibertate în care trăim şi al altor factori, însă aceasta nu influenţează cu nimic existenţa evidentă a acestei tendinţe. Putem oricând să ne aşezăm la masă şi să discutăm despre măsura în care evoluţia umană în sine nu este cumva un drum sigur către autodistrugere. Însă în nici un caz problema nu poate fi localizată la o anumită generaţie, iar dacă ea există, există de la începuturi iar umbra ei este omniprezentă în toate generaţiile trecute, prezente şi viitoare, până la extincţia rasei umane. Revenind la concret, sunt convins că există unităţi de învăţământ, anumite clase sau anumiţi elevi ce fac aproape imposibilă exercitarea eficientă a activităţilor pedagogice. Sunt convins că există mulţi profesori buni, dornici şi capabili să îşi servească menirea, ce trăiesc o dramă şi un profund sentiment de neîmplinire profesională pentru că nu au cu cine lucra, pentru că elevii lor sunt slab pregătiţi, incapabili sau total dezinteresaţi. Aş vrea să le transmit un mesaj de încurajare acestor profesori, şi convingerea mea, chiar dacă poate uneori e greu de crezut, că vor fi mereu câţiva elevi într-o clasă care vor aprecia şi vor avea de câştigat de pe urma dedicării şi eforturilor depuse de ei. Dar vă asigur că toate generaţiile au avut astfel de şcoli, astfel de clase şi astfel de copii, iar vina le aparţine într-o mică măsură acestor tineri şi doar acolo unde este vorba despre rea-voinţă. Profesorii trebuie să ştie că respectul nu vine de la sine odată cu intrarea în învăţământ, ci trebuie câştigat de la fiecare elev în parte. Singurul lucru care îl absolvă pe profesor de orice răspundere este lipsa bunului-simţ al elevului său, dar nu mă refer la bun-simţ neapărat în sensul de politeţe, ci mă refer la "common sense", simţul comun, acel set de reguli primare ce stabilesc protocoalele de comunicare şi interacţiune interumană într-o societate civilizată. 6. Mitul olimpicilor Atunci când se vorbeşte despre performanţele sistemului de învăţământ din România, olimpicii sunt mereu împinşi în faţă pentru a demonstra calităţile sistemului, ceea ce reprezintă o eroare, presupunând lipsa unei rele intenţii. În calitate de fost olimpic, dar poate mai important, în calitate de om care a cunoscut de-a lungul timpului mulţi olimpici cu rezultate deosebite pe plan intern şi internaţional, vă pot afirma în cunoştinţă de cauză că sistemul de învăţământ are, dacă nu nimic, foarte puţin de-a face cu aceste performanţe. Olimpicii sunt, în primul rând, oameni pasionaţi, dornici şi capabili să studieze şi să aprofundeze materiile respective în cele mai neprielnice conjuncturi, pe cont propriu de cele mai multe ori, din surse alternative fără vreo legătură cu materialul didactic uzual. Există într-adevăr cazuri în care în spatele unui olimpic cu rezultate deosebite se află un profesor deosebit, un profesor talentat şi capabil să dezvolte şi să alimenteze o pasiune, însă aceşti profesori sunt rari şi în nici un caz nu sunt reprezentativi pentru sistemul educaţional românesc. 7. Rădăcinile problemelor Nu, miezul problemei nu este nici numărul de teze unice, nici anii de învăţământ obligatoriu (noţiune uşor abracadabrantă în opinia mea), nici împărţirea pe clase de gimnaziu şi de liceu, nici numărul de materii de la bac, sau celelalte probleme cu care se "confruntă" Ministerul Educaţiei după cum se observă din media. 7.1. Percepţia asupra trecutului Am auzit cu toţii "oameni mari" care spun: "ce sever era profesorul acela de matematică, ce frică îmi era la orele lui, cât îl uram, dar uite, acum îmi dau seama că până la urmă mi-a prins bine". Desigur, aceeaşi personă avea o cu totul altă părere în momentul în care era elevul acelui profesor, părere pe care acum o pune în mod eronat pe seama imaturităţii sale de atunci. Explicaţia este simplă: în prezent el nu mai simte, şi ca atare nu mai ia în calcul, efortul pe care era nevoit să îl facă pentru a face faţă orelor respective. Ca atare, judecă procesul doar în funcţie de rezultate, şi dacă acum îi mai sună cunoscute unele noţiuni din acea materie, trage concluzia că actul de învăţământ a fost unul de calitate. Însăşi percepţia noastră, a oamenilor, asupra trecutului, este sămânţa ce stă la baza problemelor din învăţământ. Întregul sistem este gândit şi evaluat folosind o măsură distorsionată, şi anume percepţia celor care au reprezentat cândva subiecţii sistemului asupra proceselor ce alcătuiesc actul educaţional în sine. Modul în care timpul îşi pune amprenta asupra percepţiei noastre este subtil şi de cele mai multe ori nu îl conştientizăm, însă are implicaţii profunde în ceea ce priveşte propriile noastre convingeri. Un exemplu în acest sens ar fi veteranii de război, dintre care unii ajung, la un moment dat, să îşi amintească cu nostalgie de perioada petrecută pe front, în pofida atrocităţilor războiului. Au loc nişte asocieri subconştiente şi se formează nişte interdependenţe între amintiri, în exemplul dat între a fi tânăr, plin de viaţă, şi a fi pe front, însă o analiză a cauzelor acestor fenomene depăşeşte scopul acestui articol şi competenţele mele în domeniu. Deşi cu toţii constatăm, cât suntem elevi şi studenţi, ineficienţa, erorile, aberaţiile şi abuzurile sistemului de învăţământ, la momentul respectiv nu avem posibilitatea de a le semnala într-un mod coerent şi credibil. Până la urmă, ce ştim noi, suntem doar nişte copii, nu-i aşa? Iar după absolvire, odată cu trecerea anilor, percepţia distorsionată a trecutului ne face să vedem cu alţi ochi lucrurile, şi să fim convinşi, în îngâmfarea noastră de oameni maturi şi atotştiutori, că avem dreptate. 7.2. Neînţelegerea eficienţei Măsura după care se evaluează orice proces este eficienţa. Eficienţa actului educaţional este raportul dintre importanţa (utilitatea sau relevanţa) noţiunii învăţate şi efortul depus pentru asimilarea (înţelegerea şi reţinerea) respectivei noţiuni. Dacă în privinţa evaluării numărătorului acestui raport există mari carenţe, numitorul este complet ignorat de cei ce gândesc şi perfecţionează acest sistem. Scopul management-ului oricărui sistem este de a-l face cât mai eficient. Cum efortul depus (o resursă epuizabilă a celor ce învaţă), în calitate de numitor al eficienţei, este ignorat in proiectarea sistemului educaţional, acesta nu are cum să funcţioneze corect. 7.3. Răutatea Subestimarea gravităţii şi profunzimii problemelor din învăţământ de către "oamenii mari" este pe de o parte cauzată de irelevanţa acestor probleme pentru propriile lor persoane în prezent, de nostalgia propriei tinereţi şi idilizarea trecutului, dar într-un fel şi de o răutate josnică ce nu se justifică nici măcar prin prisma egoismului utilitar: "Lasă ca şi eu m-am chinuit la vârsta voastră, de ce să nu suferiţi şi voi, de ce să vă fie vouă mai uşor? Aşa e şcoala, aşa era pe vremea mea şi aşa trebuie să rămână, ce vă plângeţi atât, vă e mintea numai la distracţii!" Homo homini lupus. 7.4. Comunismul şi lipsa conştiinţei Majoritatea problemelor sistemului de învăţământ au la bază lipsa competitivităţii reale în acest domeniu. Cum instituţiile de învăţământ particulare au încă un statut discutabil în România, este vorba de un domeniu preponderent de stat. Învăţământul este un domeniu în care guvernează într-o mare măsură legi scrise şi nescrise de factură comunistă şi în care nu există o motivaţie sustenabilă pentru evoluţie şi performanţă. De ce s-ar apuca acum un ministru al educaţiei sau personalul din acest minister să facă schimbări reale majore? Ce i-ar motiva pe aceşti oameni să conştientizeze, să recunoască problemele din sistem, să îşi pună în cap atâţia colegi şi să îşi consume resursele şi energia pentru a reproiecta acest sistem? Nu există competiţie, nu există miză, nu există interes, decât pentru putere şi statut în cadrul sistemului. Sună cunoscut? Iar dacă ar fi un domeniu în care ar fi în joc doar bani publici, mai că aş înţelege. Însă acesta este un domeniu în care sunt în joc copilăria şi tinereţea a milioane de oameni, şi ca atare, nu există nici conştiinţă. 8. Reforma fictivă La nivel central au avut loc în ultima vreme o serie de schimbări aparent profunde în ceea ce priveşte actul educaţional. În momentul de faţă se află în dezbatere un proiect de lege a învăţământului ce aduce o serie de modificări remarcabile în domeniu. Cel mai probabil aceste schimbări ţin de armonizarea cu legislaţia europeană şi sunt mai mult sau mai puţin impuse din exterior. Majoritatea schimbărilor care au avut loc, precum şi prevederile noului proiect de lege a învăţământului sunt benefice, constructive şi tratează unele din punctele menţionate în acest articol. Din păcate însă, implementarea lor are un caracter profund formal. Un exemplu de modificare majoră ce a avut loc de curând a fost reducerea învăţământului universitar de la 5 la 4 ani, şi respectiv de la 4 la 3 ani funcţie de facultate. Modul în care a fost implementată această modificare însă anulează, ba chiar inversează beneficiile şi raţiunile acestei prevederi. Din considerente ce, iarăşi, nu ţin de interesele studenţilor, materiile, în loc să fie reanalizate, reduse şi adaptate pentru un interval mai scurt de predare, au fost în multe cazuri comasate. Materii vaste ce se făceau înainte într-un an sau doi, se predau acum într-un semestru. La mijloc sunt orgoliile profesorilor universitari care nu sunt dispuşi să îşi revizuiască cursurile, să scadă din "greutatea" materiei lor. Un alt exemplu de modificare este introducerea obligativităţii anumitor categorii de profesori de a urma cursuri de perfecţionare. Aceste cursuri le conferă o serie de credite pe baza cărora are loc evaluarea lor şi a căror număr se reflectă în salarizare. Iarăşi, este o prevedere salutabilă, până când aruncăm o privire mai atentă modului în care este implementată. Multe din aceste cursuri sunt "de umplutură", fără un conţinut relevant şi util, iar predarea lor are aceeaşi eficienţă şi se supune aceloraşi legi ce guvernează sistemul în sine. Într-adevăr, pentru un observator extern sistemului, lucrurile încep să se mişte şi se fac paşi importanţi in direcţia reformei. Însă aceşti paşi sunt de cele mai multe ori virtuali, nişte paşi făcuţi pe hârtie. Este evident că lucrurile nu pot fi schimbate peste noapte, însă ar trebui să recunoaştem onest dificultăţile întâmpinate la implementare, eşecurile şi rezistenţa pe care o opune sistemul la orice tentativă de schimbare reală şi să nu ne mulţumim cu o legislaţie armonizată la nivel european. 9. Soluţii 9.1. Conştientizarea Primul pas, poate cel mai important şi greu de făcut este conştientizarea şi recunoaşterea existenţei unor probleme de fond în sistemul de învăţământ. Este un sistem putred şi corupt, un sistem în care însuşi cel care îi justifică existenţa, elevul, studentul, este de multe ori umilit, batjocorit, iar interesele sale reale sunt complet ignorate. Problemele de formă care sunt tratate în momentul de faţă, deşi au importanţa lor, sunt un soi de păduche pe capul unui bolnav de cancer metastazic. 9.2. Dorinţa de schimbare Următorul pas ar fi acumularea unei dorinţe de schimbare, o dorinţă sinceră şi reală de a îmbunătăţi, de a reconstrui acest sistem. Din păcate, această dorinţă nu pare a avea de unde să vină. Singurii afectaţi de această putreziciune a sistemului sunt elevii şi studenţii, iar ei nu sunt în măsură să ia decizii sau să se facă auziţi. Singurii interesaţi de o schimbare ar fi copiii, dar ce pot ei să facă? Puţinele organizaţii studenţeşti cu o oarecare credibilitate se ocupă deobicei cu alte probleme, cum ar fi bursele sau locurile în cămine, probleme importante la rândul lor, însă a căror contribuţie la actul educaţional în sine este marginală. Cei care se află în structurile decizionale, cei care au puterea de a schimba, nu au ca scop îmbunătăţirea statutului elevului şi al studentului. Ei se ocupă cu chestiuni administrative, întâlniri la nivel înalt, discuţii formale, armonizarea legislaţiei, obţinerea de fonduri, investirea, curioasă de multe ori, a acestor fonduri, reorganizarea examenelor, chestiuni importante, dar iarăşi, de multe ori cu un efect similar unei frecţii cu spirt la piciorul (sau limba) de lemn. Sunt convins că există şi excepţii, oameni care conştientizează aceste probleme şi vor să schimbe ceva, însă majoritatea fac parte din acest sistem de ani buni şi ca atare, probabil că nici nu mai realizează starea deplorabilă în care se află nucleul său. Au început să aibă impresia că aşa este firesc să fie, că asta este starea normală a lucrurilor, că totul merge bine şi că tot ce trebuie făcut se rezumă la mici ajustări şi corecţii. 9.3. Proiectarea şi implementarea Odată efectuaţi primii doi paşi (şi zâmbim cu toţii la auzul acestor vorbe), următorul ar fi munca sisifică de proiectare şi implementare reală a unor schimbări de fond. Despre soluţii punctuale nu aş vrea să vorbesc prea mult, nu sunt specialist în domeniu, iar la nivel teoretic majoritatea sunt cunoscute deja, deficienţele mari fiind la partea de implementare. Voi menţiona deci doar câteva măsuri evidente. O primă măsură ar fi eliminarea unor porţiuni mari de materie şi reorganizarea programelor şcolare având în vedere noţiuni de teorie pedagogică. Foarte utilă ar fi implementarea unui sistem real de feedback, direct de la elevi/studenţi şi indirect de la mediul privat, prin care s-ar obţine o reacţie care să autoregleze sistemul, la fel cum interdependenţa cererii şi a ofertei funcţionează ca un mecanism de autoreglare a sistemului economic. Tot esenţială mi se pare conceperea unui sistem real (şi insist în mod intenţionat pe acest cuvânt) de evaluare a cadrelor didactice în funcţie nu neapărat de rezultatele absolute ale elevilor, care pot varia mult în raport cu capacităţile acestora, ci în funcţie de rezultatele lor relative. Ar trebui avută în vedere umanizarea sistemului de învăţământ, spre exemplu prin implementarea unor sisteme de evaluare mai relevantă şi mai puţin brutală a elevilor: dacă eşti răcit, deranjat la stomac sau neinspirat în ziua admiterii la facultate, după ani de pregătire, ratezi examenul şi implicit un an din viaţă. Dar cui îi pasă? Cum ar fi dacă adepţii acestei metode de evaluare spartană ar primi salariile anual, pe data de, să zicem, 23 august, iar dacă nu ar reuşi să ajungă în ziua respectivă la ora 8 fix la serviciu, ar rămâne fără bani? 10. Concluzie Învăţământul primar, gimnazial şi liceal totalizează 12 ani. În cazul urmării unei facultăţi, un om ajunge să petreacă în jur de 17 ani prin unităţi de învăţământ. Este vorba despre aproximativ un sfert din speranţa medie de viaţă, poate cel mai frumos sfert, în care activitatea principală este învăţatul, adică pregătirea pentru viaţă. Este enorm, iar faptul că în urma acestei perioade "rămânem cu ceva", avem o cultură generală îndoielnică, nervii tociţi şi în cel mai bun caz capacitatea de a îndeplini nişte sarcini de serviciu nu ar trebui să ne mulţumească nici pe departe. În acest sfert de viaţă se pot face mult mai multe, se pot învăţa mai multe lucruri, cu mai puţin efort şi păstrând mai mult timp pentru activităţi recreative. Toate acestea dacă s-ar ţine cont de eficienţă, dacă sistemul ar fi gândit mai bine, dacă cei care îl gândesc şi îl operează ar fi mai deschişi, mai puţin egoişti şi încrezuţi, dacă ar avea o conştiinţă mai solidă şi un minimum de respect pentru copilăria şi tinereţea a milioane de oameni. http://www.invatamantul.ro/

Life of flowers from VOROBYOFF PRODUCTION on Vimeo.

Lista asta ar trebui pusa-n rama, la bucatarie, asa, ca sa o ai la indemina ori de cite ori ai dubii cind o prietena iti spune ultima moda in diete sau etichetele alimetelor te vrajesc cu efectele lor miraculoase. Doctorul Mihaela Bilic iti spune clar ce trebuie sa crezi si sa nu crezi din tot ce auzi despre hrana care-ti aduce sanatate si trup de invidiat. ADEVARAT SAU FALS DESPRE PROTEINE Carnea fiarta nu ingrasa? ADEVARAT. Prin fierbere, carnea devine usor de digerat, insa trebuie pusa la fiert in apa clocotita pentru ca porii sa se inchida imediat si toate substantele nutritive sa ramina in carne, nu in apa de fiert. Oul fiert tare este indigest? ADEVARAT. Albumina din albus este o proteina ce se digera doar daca este fiarta, in schimb, galbenusul devine indigest daca este tare. Ideal, oul se maninca fiert moale sau cleios. Carnea de pui este mai sanatoasa decit cea de porc? DEPINDE. Daca urmarim continutul in grasime trebuie evitata carnea de porc in cazul persoanelor cu colesterol si trigliceride crescute. In ceea ce priveste persoanele anemice este bine de stiut ca fierul exista doar in carnea rosie. In cazul puilor se pune si problema de citi hormoni a fost nevoie ca sa ajunga in timp record la greutatea unei gaini. Parerea mea: carnea rosie, categoric. Mai bine peste decit carne de porc, vita sau pui? ADEVARAT. Pestele contine proteine ca si celelalte tipuri de carne, dar este bogat in grasimi nesaturate ( cele sanatoase) si minerale si este mult mai usor digerabil fata de acestea. Pestele si fructele de mare sint mai putin calorice si de aceea este obligatoriu sa mincam peste ( de preferinta proaspat ) de minim 3 ori/saptamina. Insa nimeni nu va fi certat daca in fiecare zi va consuma peste. Va mai amintiti sloganul „nici o masa fara peste”, ei bine nu era un slogan comunist. In spanac gasim mai mult fier decit in carne? FALS. Chiar daca continutul de fier in spanac si alte legume cu frunze verzi este foarte crescut, acesta nu poate fi absorbit in intestinul uman. Principala sursa de fier a omului este carnea, cit mai rosie si mai cruda, alaturi de organe precum ficatul si splina, depozite de fier atit la om, cit si la animale. Fierul din carne se absoarbe si mai bine in prezenta vitaminei C, deci o friptura in singe alaturi de o salata verde e reteta perfecta impotriva anemiei. Carnea nu contine fibre? ADEVARAT. Din metabolismul carnii nu rezulta nici un fel de reziduuri solide si, ca urmare, bolul alimentar trebuie completat cu legume proaspete si produse cereale, altfel exista riscul ca un regim bogat in carne sa fie urmat de constipatie. Carnea e responsabila de guta? ADEVARAT. Toate alimentele bogate in purina (carne rosie, vinat, carne de animal tinar – vitel, miel, dar si ciocolata, au ca rezultat depunerea acidului uric la nivelul articulatiilor mici si aparitia atacului de guta. Regimul proteic duce la slabire rapida? ADEVARAT. Se pot pierde in 2 saptamini 5-7 kg prin consumul exclusiv de proteine, pentru ca excesul de proteina se transforma foarte greu in grasime. Exista insa riscul de pierdere a masei musculare deoarece organismul este obligat sa-si arda proteinele constitutionale pentru a obtine putina glucoza, ca sursa de energie si pentru buna functionare a sistemului nervos. Cei care vor „muschi” trebuie sa manince carne? ADEVARAT. In conditiile unui efort fizic intens sau daca este urmarita cresterea masei musculare prin sport este indicat sa fie consumate in principal proteine de calitate superioara (carne, lapte, oua) ca materie prima pentru sinteza de aminoacizi. Aportul proteic trebuie sa fie cu 30% mai mare. Similar, la femeile gravide sau care alapteaza este nevoie de o crestere a ratei proteice cu 20-30% pentru a asigura dezvoltarea adecvata a embrionului si a fatului. Regimul vegetarian este mai sanatos? FALS. Legumele si cerealele nu contin toti aminoacizii esentiali, prin urmare, unele proteine ce au la baza acesti aminoacizi nu pot fi sintetizate. Regimul vegetarian duce si la o carenta de vitamine, mai ales cele din grupul B si vitaminele liposolubile A, D care se gasesc doar in produsele animale, ca sa nu mai vorbim de fier si zinc. Este recomandat, ca solutie de mijloc, regimul lacto-vegetarian pentru a putea asigura organismului toate principiile alimentare de baza. ADEVARAT SAU FALS DESPRE GLUCIDE Este adevarat ca piinea ingrasa? FALS. Nu piinea ingrasa, ci produsele care sint asociate cu ea. O felie de piine are 80 calorii, iar 1 felie de cascaval are 180 calorii. Bineinteles ca 1 piine intreaga ingrasa, dar 1-2 felii la masa sint obligatorii. Piinea prajita e mai putin calorica? FALS. O felie de piine prajita are exact acelasi numar de calorii ca una proaspata deoarece prin prajire se pierde numai apa, deci este mai usoara ca greutate. Piinea proaspata „umfla” burta? ADEVARAT. In procesul tehnologic de pregatire al piinii, se foloseste drojdia de bere a carei perioada completa de fermentatie este de 12 ore. De aceea este recomandat sa fie consumata piine „veche” de 1 zi. Grahamul sau piinea cu tarite nu ingrasa? FALS. Piinea neagra sau intermediara contine mai multe tarite (fibre) care ajuta digestia, insa continutul caloric este usor inferior piinii albe (230 calorii/100g fata de 280 calorii/100 g). Piinea neagra (1 felie = 35g) este mai grea decit piinea alba (1 felie = 25 g) si in final se ajunge la echilibru, adica 1 felie piine alba 25 g = 1 felie, piine neagra 35g = 80 calorii. Nu trebuie sa asociem carnea cu piinea sau cartofii? FALS. Alimentatia corecta si sanatoasa prevede ca fiecare masa sa contina toate principiile alimentare, deci este normal ca proteinele din carne sa fie asociate cu glucidele lente din garnitura pentru a se absorbi adecvat. Disocierea dintre proteine si carbohidrati se face pe perioade scurte, de maxim 2 saptamini si are ca scop slabirea rapida (dar incorecta) dictata de probleme stricte de sanatate. Mierea este naturala, deci nu ingrasa? FALS. Mierea este naturala si sanatoasa, dar contine fructoza si acelasi numar de calorii ca si zaharul (4 calorii / gram). Deoarece zaharul este cristalizat si ocupa volum mai mare se ajunge la ecuatia paradoxala : 1 lingurita zahar = 13 calorii, 1 lingurita miere = 22 calorii. Mierea mai are si proprietatea de a stimula pofta de mincare, prin urmare este recomandata copiilor si persoanelor subnutrite sau care si-au pierdut apetitul. In cazul in care vreti sa folositi miere la indulcit, un virf de lingurita este suficient, pentru ca puterea de indulcire este de 4 ori mai mare decit a zaharului. Zaharul brun este mai sanatos decit cel alb? ADEVARAT. Zaharul brun este extras din trestia de zahar si este mai putin prelucrat si rafinat decit zaharul clasic obtinut din sfecla de zahar. Ca numar de calorii insa este identic. Zaharina este cancerigena? FALS. Nu a fost demonstrata stiintific aceasta teorie, insa principalul dezavantaj al zaharinei este acela de a schimba gustul preparatelor la temperatura inalta. Aparitia indulcitorilor sintetici pe baza de aspartam a rezolvat aceasta problema, acestia fiind stabili termic. Fructoza lichida este un alt indulcitor natural ce poate substitui cu succes zaharul. Ciocolata pentru diabetici nu ingrasa? FALS. In diabet, pacientii prezinta un deficit de insulina si deci nu au voie sa consume zahar. Dulciurile pentru diabetici sint facute cu fructoza pentru ca ea este mai noninsulinogena (nu determina descarcare in singe de insulina). Prin urmare, obiectivul acestor produse este de a nu contine zahar rapid si nu calorii mai putine. Ciocolata pentru diabetici poate avea uneori mai multe calorii decit cea normala. Laptele cald baut seara te ajuta sa adormi? ADEVARAT. Senzatia de foame si glicemia scazuta din singe au ca efect o stare de anxietate, irascibilitate, nervozitate, slabiciune musculara. Glucidele lente din lapte reusesc sa rezolve aceasta situatie, cu un aport caloric minim (100 calorii/cana), iar starea de bine ce urmeaza ne permite sa adormim. O dieta fara dulciuri duce la depresie? ADEVARAT. Serotonina este o substanta care se secreta la nivelul creierului si da „starea de bine”. Mesele bogate in carbohidrati cresc nivelul serotoninei, dar acelasi efect il putem avea si cu 1 portie de orez sau paste, nu este obligatorie felia de tort pentru a fi binedispusi. Si cealalta extrema este valabila, dietele proteice pe linga faptul ca duc la depresie, pofta de dulciuri creste extrem de mult si exista pericolul ca intr-un moment de slabiciune sa inghitim 2 ciocolate intregi. ADEVARAT SAU FALS DESPRE LIPIDIE Exista colesterol „bun“ si colesterol „rau“? ADEVARAT. In sange exista LDL-colesterol asociat cu riscul crescut de boli cardiovasculare si se reflecta de obicei in valoarea colesterolemiei. Este un colesterol „rau“ a carui valoare nu trebuie sa depaseasca 200 mg/ml si care reflecta de obicei cantitatea de trigliceride (grasimi) pe care le mincam. Fractiunea „buna“ a colesterolului este HDL- colesterol cu rol de protectie cardiovasculara si cu valoare ideala de peste 50 mg/ml in singe. Oul trebuie evitat pentru ca este bogat in colesterol? FALS. Oul este un aliment complet ce contine proteine de inalta calitate (proteine etalon), numeroase vitamine (A, D, E, B) si fier alaturi de principala lui calitate - este colecistokinetic, adica duce la contractia vezicii biliare cu ..eliberarea de saruri biliare esentiale in digestie. Colesterolul din ou nu duce la cresterea colesterolului din singe, deci nu exista contraindicatie absoluta de a consuma oua in dislipidemii. Anumite uleiuri nu au colesterol? ADEVARAT. Colesterolul exista doar in produsele animale, ca urmare, nici unul din uleiurile vegetale nu contine colesterol. Sloganul “fara colesterol“ afisat de anumite etichete este pur publicitar, uleiurile nu contin colesterol, dar cantitatea de calorii este la fel de mare cu a grasimilor animale (unt, slanina). Uleiul de masline este mai sanatos? ADEVARAT. Uleiul de masline contine acizi grasi nesaturati cu rol protector pentru inima, in timp ce uleiul de floarea soarelui este bogat in vitamina E. O alta mare calitate a uleiului de masline este stabilitatea termica, adica posibilitatea de a fi incalzit la temperaturi foarte mari fara a-si modifica structura. Este corect prin urmare ca prajelile sa fie facute in ulei de masline, uleiul de floarea soarelui se descompune in produsi toxici – acetilcolina. Margarina este mai sanatoasa decit untul? FALS. Margarina este un produs inferior (si, evident, mai ieftin) obtinut prin solidificarea fortata a uleiurilor vegetale care sint transformate din starea lor naturala lichida in stare solida cu ajutorul hidrogenizarii. In jurul acestui proces pot aparea accidente din care rezulta acizi grasi in forma „trans“ care sint cancerigeni. Este de preferat sa consumam un unt de calitate superioara, bogat in vitamina A, D si E in cantitate mai mica decit sa apelam la margarina. Si nu uitati: caloriile sint aceleasi! Uleiul de peste este sanatos? ADEVARAT. Grasimea din peste este o grasime speciala ce contine acizi grasi nesaturati cu rol protector cardiovascular. Din pacate, la noi in tara nu se consuma suficient peste si de aceea este recomandat ca pestele si fructele de mare sa existe de cel putin 3-4 ori in meniul nostru saptaminal. De preferat pestele proaspat (nu conservele) si salbatic (nu de crescatorie), iar uleiul de peste trebuie folosit in cazuri de stricta necesitate, altfel poate duce la supraponderabilitate sau obezitate la adulti. Alunele si nucile hranesc creierul? ADEVARAT. 10 nuci sau alune consumate zilnic hranesc celula nervoasa si ne ajuta sa fim „mai destepti“ Exista alimente care cresc colesterolul? FOARTE ADEVARAT. Acestea sunt zaharul rafinat, deci toate dulciurile, grasimile animale (slanina, unt, smintina), margarina, CAFEAUA si FUMATUL. Produsele care scad colesterolul sint: fructele, legumele, cerealele, soia, grasimea din peste, laptele si produsele lactate degresate, uleiul de porumb, masline, CEAPA, USTUROIUL SI ARDEIUL IUTE. Branza nu ingrasa? FALS. Brinza este cel mai mare pericol pentru silueta, ea contine pina la 80% grasime. O felie de cascaval este echivalenta cu 3 felii de paine, asa ca nu va amagiti mancand telemea cu rosii, nu o sa slabiti prea tare.

mesaj TERIBIL !! Radiografia pe care a realizat-o Sfîntul Sinod al Bisericii Greciei asupra situației de la dumnealor se potrivește perfect, pînă la virgulă, cu tot ceea ce se întîmplă la noi. Problema este, însă, de atitudine! Aceasta va face întotdeauna diferența! Se vede treaba că, în Grecia, Sfîntul Sinod este chiar Sfînt! Îi pasă de popor și, așa cum am arătat, ia atitudine! Nu s-a blocat în proiecte imobiliare, ci privește către OM, către TURMA PĂSTORITĂ, cu responsabilitate, curaj și respect! Își asumă vinovății, dar nu își plînge pe umăr, merge înainte. A înțeles că drama a venit dinspre subțierea credinței care a făcut loc răului, pe principiul vaselor comunicante. Cu toate problemele pe care grecii le au, există șanse pentru ei - nu sînt singuri! La noi? Aproape că nu are rost să comentăm...Planul a dat roade. Oamenii sînt însingurați, luptă fiecare pentru sine, nu mai văd nici dreapta, nici stînga și nici măcar în sus. Ce-o (mai) fi oare de făcut? Un document extraordinar de puternic, care mie mi-a taiat rasuflarea, fara exagerare. Mai ales ca este un document oficial. L-am primit de la prietenul nostru, calugarul de la Manastirea Partos. Mesajul de mai jos a fost trimis de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Fiecare grec a primit o scrisoare cu acest mesaj. N-am vazut niciodata o dovada de atitudine mai impresionanta si mai fara echivoc. O atitudine atat de intransigenta si directa, care sa vina din partea bisericii. Pe langa acest mesaj, atentie!!!! Biserica Greaca a decis ca se va separa financiar de Stat si ca nu mai doreste sa depinda de acesta. Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei "CĂTRE POPOR" sinod-grecia "CĂTRE POPOR" enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei. Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori. Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre. În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri. Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului. Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi. Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele. Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: "de ce iei droguri, fiule?" şi îţi răspund: "spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)"; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: "nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc", atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel,dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea - dilema lui Dostoievski "libertate sau fericire?" o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă "oare nu cumva i se vor micşora veniturile?", dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii "negustori de popoare". În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică. Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte. Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl "încarce" cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit. Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă. Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu. Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor "pierde" păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni. Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă. Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele. Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi-va în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu. Ierarhia Bisericii Greciei

Steve Jobs- RIP

Si totusi, moartea e destinatia tuturor. Nimeni nu a scapat de ea vreodata. Si asa si trebuie sa fie, pentru ca moartea este cea mai mare inventie a vietii. Agentul schimbarii. Curata vechiul pentru a face loc noului. Acum, voi sunteti noul, dar, in curand, veti fi vechi si veti fi inlaturati. Imi pare rau sa fiu asa dramatic, dar acesta e adevarul. Timpul fiecaruia este limitat, nu il consuma traind viata altora. Nu te lasa inregimentat, adica nu trai dupa regulile altora. Nu lasa zgomotul parerilor altor persoane sa amuteasca propria ta voce interioara. Si, cel mai important, ai curajul sa iti urmezi inima si intuitia. Ele stiu deja ce vrei sa devii. Orice altceva e lipsit de importanta." "Să fiu cel mai bogat om din cimitir nu mă interesează. Să merg acasă şi să mă culc fericit că am făcut ceva extraordinar, asta e cu adevărat important pentru mine!" Citiţi mai mult: Citate care vor face istorie. Steve Jobs: "Nu mă interesează să fiu cel mai bogat din cimitir" - IT > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/steve-jobs-a-murit-citate-steve-jobs-948593.html#ixzz1a1QCjSiT din pacate oamenii inteligenti se duc mai repede. Leprele si idiotii nici gind. Si asa este pt ca astia nu se consuma cu nimic. Vezi idiotii care ne conduc si se cred Zeus sau "salvatorii natiei" Ghiciti ce? VETI MURI SI VOI. DAAA. Obisinuiti-va cu ideea. O sa va duceti dracului odata si odata si o sa se aleaga praful de averea vostra si de numele vostru. Nu ati invatat nimic din decembrie 89.

Am observat, ca daca tu, ca profesor iti faci datoria, esti serios, oferi multa dragoste copiilor, pretinzi si oferi respect poti avea surprize placute si observa ca vin la orele tale de drag si chiar li se lumineaza chipul cind te vad. Asta face cit 1000 de cuvinte. In alta ordine de idei, 2 zile m-am tinut de cei de la romtelecom sa-mi repare netul si incaodata am realizat dependenta mea de net. E un pic cam grav.

ca o completare la cele de mai jos referitoare la cele spuse de Daniel Pennac SCRISORI DE LA VASILE , In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Popescu, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult. Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Ardelean Vasile. Doamna Popescu il urmarise pe Vasile in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul. Si Vasile putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Popescu ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4. La scoala din Timisoara la care preda doamna Popescu, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Vasile il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Vasile e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui". Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Vasile este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea" Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva" Profesoara dintr-a 4-a a scris "Vasile este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei" De-acum, doamna Popescu intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Vasile. Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Popescu i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala.. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Ardelean Vasile a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Popescu, astazi mirositi exact ca si mama". Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi. Doamna Popescu i-a acordat o atentie deosebita lui Vasile. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Vasile ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Vasile a devenit alintatul sau. Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Vasile in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata. Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Vasile. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse. Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Popescu ca fusese cea mai buna profesoara. Apoi au mai trecut inca cinci ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Drd.Ing.Vasile ARDELEAN. Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori. Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Vasile. S-au imbratisat, iar Vasile i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ati crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ati facut sa ma simt important si mi-ati aratat ca pot insemna ceva." Doamna Popescu i-a soptit cu lacrimi in ochi "Vasile , ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine." MORALA: Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine). Si nu uita!: Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!

DANIEL PENNAC imi place muult de tot. Si "Necazuri cu scoala"-cartea care m-a facut sa trec mai uor peste esecul lui Dany si sa-l inteleg si mai ales sa nu-l judec prea mult, imi place si "Domnilor copii" si seria malaussene. Primele 2 ma ajuta sa trec cu zimbetul pe buze pt momentele astea jegoase pe care le traversam. Sa-i inteleg pe copii si sa-i ajut. Mi-a placut o replica- Copii te asculta si te inteleg daca simt ca in clasa esti alaturi de ei si nu cu gandul in alta parte. Mare adevar. De multe ori cind intru in clasa parca se deschide o poarta magica prin care necazurile nu trec. Doar jegurile de inspectii si musafirii nepoftiti strica magia. Cred totusi ca sunt o profesoara buna si ca acesta meserie mi s-ar potrivi. Pacat ca a devenit din ce in ce mai greu sa rezisti in acesta profesie cu toti idiotii din jur. De ce nu suntem lasati sa ne facem treaba? Zeci de hirtii si birocratie care ne consuma fara rost. Am fost la doctor si acolo medicul a completat 3 retete cu 3 stampile pe fiecare foaie. Si cind sa mai consulte daca 10 min face scriptologie? Mizerabili mai sunt idiotii astia. Sa vada boii hirtii. Atit. De multe ori nici macar nu au capacitatea de a analiza ceea ce scrie. Doar sa fie hirtii la greu si vorbe goale.

Toamna A venit iar toamna. Cu dimineti racoroase, dar zile calduroase. Septembrie a fost placut si cald ca luna iunie. Octombrie vine cu pasi repezi.

Dany.

Am zis ca eu as fi buna. Uite dovada.

sursa:

Pentru ca a inceput scoala, pentru ca deja ne e dor de vara, pentru ca suntem nostalgici dupa liceu si facultate, pentru ca nu ne place ceea ce a devenit SCOALA ROMANEASCA, pentru ca nu mai vrem someri cu diplome, pentru ca nu mai vrem nesiguranta si haos pentru elevi si studenti, pentru ca nu mai vrem umilinta pentru profesori, pentru ca, daca am putea, am goli toate scolile si am da un mare RESTART sistemului de invatamant, va cantam "NU MAI VREAU LA SCOALA!" Si daca o sa cantati cu noi si vom fi tot mai multi poate ne aude cineva...! Trupa Hara. http://www.youtube.com/watch?v=Omir57Q68YQ&feature=colike

http://catalincocos.wordpress.com/tag/mediablog/

Când avem la îndemână o foaie şi un pix, cei mai mulţi dintre noi obişnuiesc să mâzgălească ceva atunci când aşteaptă, se plictisesc sau ascultă pe cineva. Grafologul Ruth Rostron susţine că ceea ce desenăm dezvăluie multe despre personalitatea şi starea noastră de spirit. "Avem tendinţa să mâzgălim ceva când suntem plictisiţi sau stresaţi. Tocmai din acest motiv, atunci când o facem, suntem doar pe jumătate conştienţi de ceea ce desenăm, astfel că starea noatră se poate citi pe hartie”, spune Ruth Rostron. De altfel, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii britanici de la Universitatea Plymouth, mâzgăliturile stimulează concentrarea şi memorarea mai facilă a unor texte sau discursuri mari. "Dacă cineva face ceva fără a avea chef, poate începe să viseze cu ochii deschişi, ceea ce îi afectează activitatea, diminuându-i nivelul de performanţă", a explicat cel care a coordonat studiul. O simplă ocupaţie, precum mâzgălitul, poate fi suficientă pentru a te face atent, fără a afecta performanţa în activitatea principală. De cele mai multe ori, ajungem să desenem aceleaşi lucruri: stele, flori, forme geometrice, săgeţi - simboluri comune ale aspiraţiilor şi sentimentelor. Potrivit grafologului, pentru a interpreta adevăratul sens al unei mâzgălituri, trebuie să analizăm şi modul în care este realizată. Oameni emotivi, care doresc armonie şi tânjesc după afecţiune, tind să utilizeze forme rotunjite şi linii curbe. Persoanele practice, cu picioarele pe pământ, tind să folosească linii drepte şi pătrate. Oamenii hotărâţi desenează colţuri, zig-zag-uri şi triunghiuri, în timp ce persoanele nesigure folosesc linii vagi, incomplete. Analizaţi-vă mâzgăliturile din timpul ultimei şedinţe sau conversaţii telefonice şi aflaţi ce spun acestea despre dumneavoastră. BĂRCI şi AVIOANE - orice mijloc de transport indică dorinţa de a scăpa dintr-o situaţie. CASA - este un desen comun, ce reprezintă nevoia de siguranţă. O casă îngrijită sugerează o viaţă de familie sigură, în timp ce o casă cu linii tremurânde, fără ferestre, indică o viaţă de familie care nu te mulţumeşte. O casă izolată, desenată pe un deal, semnifică singurătate şi izolare. DESENE ÎNCÂLCITE - mâzgăliturile încărcate, foarte detaliate, sunt adesea desenate de persoane cu un caracter obsesiv, care nu vor renunţa la ambiţiile lor sau la persoana iubită. FEŢE - expresia feţelor mâzgălite reprezintă un bun indicativ asupra stării sau caracterului persoanei care a desenat-o. Chipurile frumoase sugerează că vedeţi partea bună a celor din jur. Dacă schiţaţi feţe ciudate sau urâte sunteţi, cel mai probabil, neîncrezător. Chipurile comice semnifică dorinţa de a fi în centrul atenţiei, iar profilul înseamnă că sunteţi introvertit/ă. FLORI - Petalele rotunjite, desenate în jurul unui cerc, dezvăluie o persoană prietenoasă, pentru care familia este pe primul loc. Dacă petalele sunt ascuţite, dar centrul florii este rotund, înseamnă că în spatele unui caracter defensiv se ascunde o inimă bună. Dacă desenaţi mai multe flori sunteţi, cel mai probabil, o persoană sociabilă. Florile aflate la capătul unei tulpini aplecate indică faptul că sunteţi împovărat de griji. FLUTURII, păsările sau albinele sugerează că vă temeţi de sarcini dificile sau de probleme, că nu doriţi să vă angajaţi în ceva serios. INIMIOARE - desenul preferat al romanticilor - înseamnă că sunteţi îndrăgostit/ă NUME sau INIŢIALE - Mâzgălirea propriului nume sau a iniţialelor este o practică frecventă a persoanelor cărora le place să se afle în centrul atenţiei. Când mâzgăleşti numele altei persoane înseamnă că te gândeşti la ea, fie într-un mod romantic, fie pentru că reprezintă o problemă căreia trebuie să-i faceţi faţă. PÂNZĂ DE PĂIANJEN - poate reprezenta sentimentul de a fi prins sau dorinţa de a atrage pe cineva într-o relaţie sau situaţie. PĂTRATE sau CUBURI - indică faptul că vă dotiţi să deţineţi controlul asupra unei situaţii pe care o percepeţi ca pe o problemă. Dacă pătratul devine un cub sau o cutie sunteţi, cel mai probabil, o persoană extrem de eficientă, cu un simţ analitic, care poate face faţă situaţiilor dificile cu minim de efort. SĂGEŢI - O persoană hotărâtă, cu un scop bine conturat, va desena săgeţi, văzând în mod inconştiet "ţinta" sa. Dacă săgeata este ascuţită, formată din linii drepte, înseamnă că obiectivul este important, poate fi legat de viaţa profesională. Dacă liniile sunt mai relaxate sau săgeata este decorată, e posibil ca obiectivul să reprezinte o problemă ce ţine de viaţa personală. SCĂRI - simbol al ambiţiei şi al disponibilităţii de a-ţi croi drumul în viaţă metodic sau pur şi simplu înseamnă că aveţi o sarcină importantă, pe termen lung. Pot avea şi o semnificaţie spirituală, cum ar fi dorinţa de a fi mai fericit sau mai relaxat. SILUETELE - sunt desenate în special de oameni de succes. O siluetă simplă, desenată dintr-o linie, dezvăluie o persoană care-şi stăpâneşte bine emoţiile şi este extrem de concentrată pe scopurile sale. STELE - sunt adesea desenate de persoane ambiţioase. O mulţime de steluţe indică optimism. O stea mare, cu linii accentuate sau împodobită cu detalii arată existenţa unui scop precis. Stelele uniforme sugerează concentrarea mentală bună, în timp ce stelele asimetrice arată o personalitate energică. TABLĂ DE ŞAH - semnifică răbdarea şi perseverenţa sau poate că persoana respectivă se află în situaţia de a lua o decizie importantă şi cântăreşte mai multe variante. Este desenul preferat al oamenilor predispuşi la modificări ale dispoziţiei. ZIG-ZAG-uri - arată energia şi dorinţa de a te rezolva lucrurile. Liniile curbe sugereaza o abordare romantică, în timp ce liniile drepte, cu unghiuri ascutiţe, indică un caracter agresiv, masculin. sursa:http://www.adevarul.ro/life/viata/web-Obisnuiti_sa_mazgaliti_cand_vorbiti_la_telefon-_Aflati_ce_spune_desenul_despre_voi_0_553145216.html