marți, 27 octombrie 2009
luni, 26 octombrie 2009
AMAR - Augustin Buzura "
"Nu am nici o indoiala ca mesterul Manole a bantuit sub diferite pseudonime prin toti Balcanii ca, pâna la urma, sa-si ia cetatenie romaneasca si sa se stabileasca definitiv la noi, unde tragedia lui nu constituie exceptia,ci regula..
"Trebuie sa-ti alegi locul unde vrei sa-ti ratezi viata", spunea Cioran, iar aici e locul cel mai potrivit. În afara de începuturi, de lucruri neduse niciodata la bun sfârsit, de linsaje mediatice, ne mai reusesc, am spus-o deseori, înmormântarile. Si, mai ales,cele ale valorilor pe care le-am ignorat pe când erau în viata. La moartea lor: salve, militari, decoratii postume,cuvântari patetice urmate, în buna traditie daco-getica,de firestile petreceri. De vreo doua mii de ani încoace,Zalmoxe n-a avut încotro, se vede, a fost nevoit sa se obisnuiasca nu numai cu mirosul de vin, ci si cu cel de mici si sarmale. Si sa descopere si el, precum întristata adunare, ce mari valori i-au ajuns la sân.
Acum ne aflam înaintea altui început. Nu ma gândesc la noul guvern – nou, partial, dar foarte vechi prin maniere –, ci la faptul ca lumea a trebuit sa înteleaga, în sfârsit, ca situatia este mult mai grava decât pare, ca bogati si saraci, specialisti sau ignoranti sunt obligati sa-si puna, cu neliniste, câteva întrebari despre soarta noastra, despre ce se va întâmpla mâine. Sau, cum aud tot mai frecvent: ce se va alege de noi?
În ultimele zile, si nu chiar din întâmplare, mi-am amintit o întrebare rostita cu toata duritatea de Emil Cioran într-o carte de tinerete, Schimbarea la fata a României: „Doamne! Ce vom fi facut o mie de ani?! Toata viata noastra, de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns sa ne dam seama ca n-am facut nimic...“
Sigur, despre cele ce ni s-au întâmplat în cele doua milenii, nu este locul si momentul sa discutam. Trecutul a fost cum a fost, cu înaltari si caderi, dar cele ce se petrec în aceste zile ne fac sa ne întrebam cu spaima: „Doamne, ce am facut în ultimii douazeci de ani?“ Si, iarasi, fiindca nu avem de ales, trebuie sa ne amintim raspunsul filosofului, si anume, ca „nu avem nimic înapoi pentru a avea regrete“. Din nefericire, totul trebuie început iarasi, dar din alt punct. Fireste, daca vrem sa existam. De la mizeria comunista la cea capitalista, drumul a fost neasteptat de scurt, mai ales ca nu s-a facut absolut nimic pentru a ne determina sa o uitam pe cea dintâi. Cât despre cauze…, sunt convins ca, oricât ar parea de ciudat, analfabetismul ne-a ajutat sa ramânem o insula latina într-o mare slava, dar a-l întretine în continuare, mi se pare înspaimântator.
De doua decenii, nu facem decât sa ne cultivam cu îndaratnicie defectele. Învatamîntul, ignorat, supus unor neîncetate reforme, terorizat de politica si de subfinantare, este într-o situatie disperatã. Cartea nu mai intereseaza nici macar în vorbe. Demagogii au omis-o demult din promisiunile lor. Foamea si saracia nu au nici o legatura cu instructia si cu libertatea. De aceea, mai grava decât brutala criza economica, mi se pare criza morala. Nimeni nu mai raspunde de nimic, toti striga, ameninta si se urmaresc unii pe altii zi si noapte. De doua decenii, mahalaua s-a întins peste tot ca o pedeapsa. Politicienii de azi nu au fost capabili sa faca ceva pentru tara sau sa respecte legile pe care ei însisi le-au facut, ci se lupta pentru ocuparea micilor ecrane pe care nu-si mai au loc actorii si valorile adevarate.
De "pe sticla" tv s-a condus si se conduce tara, de acolo s-a pronuntat justitia, acolo s-au frânt destine, s-au conturat biografii false, valori false, tara ajungând un rai al neispravitilor si haitasilor. Un trist fight club. Sau, pentru a ne mentine în limitele spatiului nostru spiritual, mi se pare mult mai convingatoare explicatia data de compozitorului german Flechtenmaher regelui Carol I, care a dorit sa afle de ce autorul Imnului intentiona sa paraseasca definitiv România: „Prea mult p...mo-tii, Majestate!“
Astazi, cred ca doar înjuratura ne mai apartine, caci în rest, s-a vândut tot si nu s-a pus nimic în loc. A disparut, cum încerca sa glumeasca cineva, chiar si praful de pe toba!
E adevarat, am trait atâtia ani în minciuna si fals încât nu e de mirare ca adevarul nu mai este luat în serios si nu are asupra oamenilor efectul pe care ar trebui sa-l aiba. Criza începe sa ne deschida ochii, facându-ne sa întelegem ca eterna întrebare „Doamne ce se întâmpla cu noi?“ îsi asteapta raspunsul.
Exista, fireste, un scepticism al lasilor, o imbecila lene intelectuala, dar si o teama a celor mai multi de a înfrunta realitatea. Ma urmareste înca imensa iresponsabilitate a celor peste 73% dintre inconstientii sau disperatii, mai degraba, care-si doresc un conducator puternic. Si asta, dupa numai doua decenii de la împuscarea celuilalt. Sigur, toate sunt bipolare: plus si minus. Poate ca de dragul echilibrului în lume, noua, celor din Est, ni s-au dat mai ales raul, suferinta, orbirea. Si pentru ca l-am citat pe Cioran, nu pot sa trec cu vederea unul din avertismentele sale: „Tiranii sunt mari cunoscatori ai oamenilor. Nu sunt cretini. Ei stiu cum poti manipula oamenii, pâna unde poti merge. Un tiran imbecil, asa ceva nu exista. Tiranii sunt oameni care vor sa
faca experiente, care înainteaza tot timpul, merg pâna la capat, pâna la momentul când totul se duce de râpa.
Istoria e pe trei sferturi istoria tiraniilor, a sclavajului omenesc.“
În loc sa învete din experienta altora, politicienii nostri izolati de lume repeta idei si momente asupra carora istoria si-a dat verdictul. Dupa dorinta de sânge proaspat, dupa lupta cu batrânii si cu bautorii de cafea, ar mai ramâne în arsenalul politic expirat înca un vis al Raposatului, care s-a îndeplinit abia dupa moartea lui: omul nou. Pentru cunoscatorii realitatii românesti, nu este un secret ca acesta a aparut abia dupa Revolutie. Si, mai mult, el ne conduce spre cele mai înalte culmi ale... capitalismului!
Este la îndemâna oricui sa-l recunoasca: incult, agresiv, nesatul, mitocan, demagog, versatil.
Augustin BUZURA
"Trebuie sa-ti alegi locul unde vrei sa-ti ratezi viata", spunea Cioran, iar aici e locul cel mai potrivit. În afara de începuturi, de lucruri neduse niciodata la bun sfârsit, de linsaje mediatice, ne mai reusesc, am spus-o deseori, înmormântarile. Si, mai ales,cele ale valorilor pe care le-am ignorat pe când erau în viata. La moartea lor: salve, militari, decoratii postume,cuvântari patetice urmate, în buna traditie daco-getica,de firestile petreceri. De vreo doua mii de ani încoace,Zalmoxe n-a avut încotro, se vede, a fost nevoit sa se obisnuiasca nu numai cu mirosul de vin, ci si cu cel de mici si sarmale. Si sa descopere si el, precum întristata adunare, ce mari valori i-au ajuns la sân.
Acum ne aflam înaintea altui început. Nu ma gândesc la noul guvern – nou, partial, dar foarte vechi prin maniere –, ci la faptul ca lumea a trebuit sa înteleaga, în sfârsit, ca situatia este mult mai grava decât pare, ca bogati si saraci, specialisti sau ignoranti sunt obligati sa-si puna, cu neliniste, câteva întrebari despre soarta noastra, despre ce se va întâmpla mâine. Sau, cum aud tot mai frecvent: ce se va alege de noi?
În ultimele zile, si nu chiar din întâmplare, mi-am amintit o întrebare rostita cu toata duritatea de Emil Cioran într-o carte de tinerete, Schimbarea la fata a României: „Doamne! Ce vom fi facut o mie de ani?! Toata viata noastra, de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns sa ne dam seama ca n-am facut nimic...“
Sigur, despre cele ce ni s-au întâmplat în cele doua milenii, nu este locul si momentul sa discutam. Trecutul a fost cum a fost, cu înaltari si caderi, dar cele ce se petrec în aceste zile ne fac sa ne întrebam cu spaima: „Doamne, ce am facut în ultimii douazeci de ani?“ Si, iarasi, fiindca nu avem de ales, trebuie sa ne amintim raspunsul filosofului, si anume, ca „nu avem nimic înapoi pentru a avea regrete“. Din nefericire, totul trebuie început iarasi, dar din alt punct. Fireste, daca vrem sa existam. De la mizeria comunista la cea capitalista, drumul a fost neasteptat de scurt, mai ales ca nu s-a facut absolut nimic pentru a ne determina sa o uitam pe cea dintâi. Cât despre cauze…, sunt convins ca, oricât ar parea de ciudat, analfabetismul ne-a ajutat sa ramânem o insula latina într-o mare slava, dar a-l întretine în continuare, mi se pare înspaimântator.
De doua decenii, nu facem decât sa ne cultivam cu îndaratnicie defectele. Învatamîntul, ignorat, supus unor neîncetate reforme, terorizat de politica si de subfinantare, este într-o situatie disperatã. Cartea nu mai intereseaza nici macar în vorbe. Demagogii au omis-o demult din promisiunile lor. Foamea si saracia nu au nici o legatura cu instructia si cu libertatea. De aceea, mai grava decât brutala criza economica, mi se pare criza morala. Nimeni nu mai raspunde de nimic, toti striga, ameninta si se urmaresc unii pe altii zi si noapte. De doua decenii, mahalaua s-a întins peste tot ca o pedeapsa. Politicienii de azi nu au fost capabili sa faca ceva pentru tara sau sa respecte legile pe care ei însisi le-au facut, ci se lupta pentru ocuparea micilor ecrane pe care nu-si mai au loc actorii si valorile adevarate.
De "pe sticla" tv s-a condus si se conduce tara, de acolo s-a pronuntat justitia, acolo s-au frânt destine, s-au conturat biografii false, valori false, tara ajungând un rai al neispravitilor si haitasilor. Un trist fight club. Sau, pentru a ne mentine în limitele spatiului nostru spiritual, mi se pare mult mai convingatoare explicatia data de compozitorului german Flechtenmaher regelui Carol I, care a dorit sa afle de ce autorul Imnului intentiona sa paraseasca definitiv România: „Prea mult p...mo-tii, Majestate!“
Astazi, cred ca doar înjuratura ne mai apartine, caci în rest, s-a vândut tot si nu s-a pus nimic în loc. A disparut, cum încerca sa glumeasca cineva, chiar si praful de pe toba!
E adevarat, am trait atâtia ani în minciuna si fals încât nu e de mirare ca adevarul nu mai este luat în serios si nu are asupra oamenilor efectul pe care ar trebui sa-l aiba. Criza începe sa ne deschida ochii, facându-ne sa întelegem ca eterna întrebare „Doamne ce se întâmpla cu noi?“ îsi asteapta raspunsul.
Exista, fireste, un scepticism al lasilor, o imbecila lene intelectuala, dar si o teama a celor mai multi de a înfrunta realitatea. Ma urmareste înca imensa iresponsabilitate a celor peste 73% dintre inconstientii sau disperatii, mai degraba, care-si doresc un conducator puternic. Si asta, dupa numai doua decenii de la împuscarea celuilalt. Sigur, toate sunt bipolare: plus si minus. Poate ca de dragul echilibrului în lume, noua, celor din Est, ni s-au dat mai ales raul, suferinta, orbirea. Si pentru ca l-am citat pe Cioran, nu pot sa trec cu vederea unul din avertismentele sale: „Tiranii sunt mari cunoscatori ai oamenilor. Nu sunt cretini. Ei stiu cum poti manipula oamenii, pâna unde poti merge. Un tiran imbecil, asa ceva nu exista. Tiranii sunt oameni care vor sa
faca experiente, care înainteaza tot timpul, merg pâna la capat, pâna la momentul când totul se duce de râpa.
Istoria e pe trei sferturi istoria tiraniilor, a sclavajului omenesc.“
În loc sa învete din experienta altora, politicienii nostri izolati de lume repeta idei si momente asupra carora istoria si-a dat verdictul. Dupa dorinta de sânge proaspat, dupa lupta cu batrânii si cu bautorii de cafea, ar mai ramâne în arsenalul politic expirat înca un vis al Raposatului, care s-a îndeplinit abia dupa moartea lui: omul nou. Pentru cunoscatorii realitatii românesti, nu este un secret ca acesta a aparut abia dupa Revolutie. Si, mai mult, el ne conduce spre cele mai înalte culmi ale... capitalismului!
Este la îndemâna oricui sa-l recunoasca: incult, agresiv, nesatul, mitocan, demagog, versatil.
Augustin BUZURA
joi, 22 octombrie 2009
luni, 12 octombrie 2009
Suntem stramosii TUTUROR popoarelor latine !
Vezi mai jos argumentarea dr.Napoleon Savescu - New York
DACIA
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive
într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt
tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos,
contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori
religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe
ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:
- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul
ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la
vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de
Nipru).
Altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă
profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la
următoarea întrebare:
- Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în
limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei
soldaţi "romani" vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite
părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani
din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică,
Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei,
Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui
fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice
de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii
(C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
Ultima întrebare:
- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ
populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba
latină , de la nişte soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi
promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de
înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de "adevăraţi români", care,
nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului
daco-român: "soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în
paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai
limba latină de la tatăl lor, soldatul "roman"...
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru,
Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la
sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii
"romani"?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar
şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor
lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât
"copii din flori" apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii
populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu
"mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului popor şi
grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua
limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite
ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii
romani năvălitori ce le-au înjosit căminele...
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie
1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în
arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin
băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la
nişte soldaţi cam fără haine pe ei?
Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre
bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are
voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă...
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe
tari"! Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii
orice, numai român nu!
Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14%
şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din
teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este
greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi
învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe
soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina ,
atunci de la cine? - se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau
tracii. Dio Casius ne spune şi el: "să nu uităm că Traian a fost un
trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie
fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul că dacii vorbeau " latina
vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l
ştie.
"Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au
trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii
şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!" Dacă astăzi se consideră că 95% din
cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani,
să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român
pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei
umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că
"prima femeie" a apărut în sud-estul Africii.
Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în
Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija
Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început
să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii
Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut
surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la
fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon
E. Stover şi Bruce Kraig în partea "The Indo-European heritage",
apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard,
Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a
mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să
nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc
să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să
le răspund unor persoane care nu
citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce
scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie,
folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea
maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.
Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai
mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe,
locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam...
Când am scris "Epopeea Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu
suntem urmaşii Romei", "În căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie
în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe
cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon
Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se
publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , "The History
of Civilization" , "The Aryans". El explorează într-un mod fascinant
originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile
176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei
lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat!
Când roata,
plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima
dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din
istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria,
când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu,
într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din
peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new
interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper
Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020,
Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste
informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara
noastră, te decepţionează!
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti,
hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin
Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească,
însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, " latina
vulgara", cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise
circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate
cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia
scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în
sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox
se exercita în limba " latina vulgară", chiar până în secolele
XIIXIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi
slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Jurământul tinerilor
vlahi", diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea
luptelor cu migratorii pecenegi, cumani,
unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus
Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad
asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se
întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin
Deac: "de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas
pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris
în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic
existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?" Dar,
după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca
acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să
organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional,
cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi "românii
adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce
înseamnă să fii umil şi
să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...
Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi
nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne
mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de
înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare...
Dr. Napoleon Săvescu,
Fondator & Preşedinte al "Dacia Revival International Society" of New York
DACIA
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive
într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt
tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos,
contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori
religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe
ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:
- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul
ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la
vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de
Nipru).
Altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă
profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la
următoarea întrebare:
- Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în
limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei
soldaţi "romani" vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite
părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani
din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică,
Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei,
Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui
fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice
de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii
(C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
Ultima întrebare:
- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ
populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba
latină , de la nişte soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi
promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de
înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de "adevăraţi români", care,
nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului
daco-român: "soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în
paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai
limba latină de la tatăl lor, soldatul "roman"...
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru,
Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la
sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii
"romani"?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar
şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor
lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât
"copii din flori" apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii
populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu
"mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului popor şi
grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua
limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite
ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii
romani năvălitori ce le-au înjosit căminele...
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie
1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în
arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin
băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la
nişte soldaţi cam fără haine pe ei?
Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre
bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are
voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă...
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe
tari"! Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii
orice, numai român nu!
Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14%
şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din
teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este
greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi
învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe
soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina ,
atunci de la cine? - se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau
tracii. Dio Casius ne spune şi el: "să nu uităm că Traian a fost un
trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie
fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul că dacii vorbeau " latina
vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l
ştie.
"Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au
trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii
şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!" Dacă astăzi se consideră că 95% din
cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani,
să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român
pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei
umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că
"prima femeie" a apărut în sud-estul Africii.
Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în
Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija
Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început
să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii
Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut
surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la
fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon
E. Stover şi Bruce Kraig în partea "The Indo-European heritage",
apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard,
Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a
mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să
nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc
să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să
le răspund unor persoane care nu
citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce
scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie,
folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea
maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.
Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai
mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe,
locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam...
Când am scris "Epopeea Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu
suntem urmaşii Romei", "În căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie
în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe
cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon
Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se
publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , "The History
of Civilization" , "The Aryans". El explorează într-un mod fascinant
originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile
176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei
lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat!
Când roata,
plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima
dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din
istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria,
când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu,
într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din
peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new
interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper
Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020,
Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste
informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara
noastră, te decepţionează!
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti,
hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin
Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească,
însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, " latina
vulgara", cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise
circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate
cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia
scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în
sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox
se exercita în limba " latina vulgară", chiar până în secolele
XIIXIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi
slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Jurământul tinerilor
vlahi", diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea
luptelor cu migratorii pecenegi, cumani,
unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus
Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad
asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se
întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin
Deac: "de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas
pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris
în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic
existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?" Dar,
după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca
acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să
organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional,
cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi "românii
adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce
înseamnă să fii umil şi
să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...
Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi
nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne
mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de
înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare...
Dr. Napoleon Săvescu,
Fondator & Preşedinte al "Dacia Revival International Society" of New York
vineri, 9 octombrie 2009
Doamne, fa-ma prost!
Doamne, fa-ma prost!
versuri: Anonim si Victor Socaciu
De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,
Si actualii dar si fostii,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna...PROSTII..
Nu te ruga la ursitoare
Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,
Mai bine urla-n gura mare:
"Iubite Doamne, fa-ma....PROST!"
De ce sa tragi ca la galera,
Sa-nveti atatea fara rost,
De vrei sa faci o cariera
Ajunge numai sa fii...PROST.
In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvata contra cost,
Pacat ca nici o facultate
Nu da si diploma de....PROST.
Avem impozite cu carul
Dar inotam in saracie
Si ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe.....PROSTIE...
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!
O, Doamne, de ne-ar creste graul
Cum cresc recoltele de ...PROSTI.
Si-n lumea asta rasturnata,
Unde cei strambi sunt cei mai drepti,
Savantii nostri mor de foame
Si numai PROSTII sunt destepti.
versuri: Anonim si Victor Socaciu
De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,
Si actualii dar si fostii,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna...PROSTII..
Nu te ruga la ursitoare
Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,
Mai bine urla-n gura mare:
"Iubite Doamne, fa-ma....PROST!"
De ce sa tragi ca la galera,
Sa-nveti atatea fara rost,
De vrei sa faci o cariera
Ajunge numai sa fii...PROST.
In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvata contra cost,
Pacat ca nici o facultate
Nu da si diploma de....PROST.
Avem impozite cu carul
Dar inotam in saracie
Si ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe.....PROSTIE...
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!
O, Doamne, de ne-ar creste graul
Cum cresc recoltele de ...PROSTI.
Si-n lumea asta rasturnata,
Unde cei strambi sunt cei mai drepti,
Savantii nostri mor de foame
Si numai PROSTII sunt destepti.
marți, 6 octombrie 2009
realitati
Paradoxuri ale postcomunismului
de Catalin Sturza, jurnalist cultural
"Tot ce putea fi mai bun inainte de 1989 era o paine alba, pufoasa si,
eventual, calda. Tot ceea ce putea fi mai rau era o paine neagra, de
secara/graham, de care lumea era satula pana peste cap.
Tot ceea ce poate fi mai rau, pentru sanatatea omului capitalist din anii
2000, e o franzela pufoasa. Aceasta se transforma intr-o adevarata bomba
daca, Doamne pazeste!, mai e si calda. Tot ceea ce poate fi mai bun pentru
romanul capitalist postrevolutionar e o paine neagra, de secara/graham,
pentru care lumea se bate la magazin.
In "iepoca odioasa", oamenii erau gata sa se calce in picioare pentru un
litru de lapte cu grasime, de la tarani. Laptele de la ICIL era prelucrat si
nu avea deloc grasime. Comunistii erau injurati pentru ca scoteau totul din
el. Mai cumpara cineva astazi lapte cu mai mult de 1,5% grasime? Nu, pentru
ca face rau sanatatii. Romanii consuma cu cea mai mare placere laptele cel
mai slab si cel mai putin gustos, atunci cand nu prefera chiar laptele de
soia.
Carnea cea mai buna (si rara) era cea de porc, pe care o obtineai pe sub
mana, de la abator, sau de la o ruda cu casa si curte la tara. Lumea se
batea pe sorici si pe jumari si era, in schimb, satula de carnea de pui si
de pestele oceanic, din alimentara.. Mai nimeni nu se uita acum la carnea de
porc.. Puiul si pestele, insa, da! Acestea sunt alimente usoare cu care se
traieste bine.
Unul dintre motivele pentru care Ceausescu era injurat cel mai tare era
faptul ca taia curentul oamenilor. Acum, intraga Romanie stinge, benevol,
lumina de Ziua Pamantului. Stam pe intuneric si ne simtim ecologisti. Mai
mult, ni se recomanda sa facem, pe cat posibil, economie de energie
electrica, sa tinem aprinse cat mai putine becuri, sa punem in functiune cat
mai putine electrocasnice.. Nimic nu ni se pare mai firesc.
Regimul comunist era odios pentru ca ne limita anumite libertati. De pilda,
ne interzicea sa corespondam cu rudele sau cu prietenii din strainatate.
Acum, cei care lucreaza in birourile corporatiilor nu mai pot coresponda cu
nimeni. Yahoo messengerul si yahoo emailul sunt interzise, cel putin in
timpul orelor de program. Iar programul nu tine, ca pe vremuri, doar opt
ore, in special daca exista o concurenta intre departamente, cine depaseste
primul norma de afaceri. Multi angajati sustin ca aceste restrictii sunt
firesti. E normal sa li se interzica sa intretina corespondente private, de
ce sa piarda ei pretiosul timp al marelui binefacator corporatist?
Iar daca managementul citeste corespondenta de serviciu a angajatilor, cu
atat mai bine: conducatorii au dreptul sa ia masuri pentru a asigura
bunastarea perpetua a firmei, pentru a depista elementele lenese si pentru a
preintampina eventualele acte de sabotaj.
Omul comunist manca, de voie, de nevoie, dietetic, insa tanjea dupa o
mancare gustoasa. Omul capitalist are la discretie mancarea gustoasa si si-o
interzice. De ce? Pentru ca tine la silueta si urmeaza indicatiile
medicilor. Din proprie vointa, romanul postrevolutionar isi baga acum pe nas
painea neagra, lapte degresat si pui lesinati, isi opreste singur curentul,
renunta benevol la propriile drepturi, isi lasa corespondenta la indemana
sefilor si sustine sus si tare ca toate aceste lucruri sunt cat se poate de
firesti!? Ba, mai mult, ca privatiunile ii fac si o mare placere... "
de Catalin Sturza, jurnalist cultural
"Tot ce putea fi mai bun inainte de 1989 era o paine alba, pufoasa si,
eventual, calda. Tot ceea ce putea fi mai rau era o paine neagra, de
secara/graham, de care lumea era satula pana peste cap.
Tot ceea ce poate fi mai rau, pentru sanatatea omului capitalist din anii
2000, e o franzela pufoasa. Aceasta se transforma intr-o adevarata bomba
daca, Doamne pazeste!, mai e si calda. Tot ceea ce poate fi mai bun pentru
romanul capitalist postrevolutionar e o paine neagra, de secara/graham,
pentru care lumea se bate la magazin.
In "iepoca odioasa", oamenii erau gata sa se calce in picioare pentru un
litru de lapte cu grasime, de la tarani. Laptele de la ICIL era prelucrat si
nu avea deloc grasime. Comunistii erau injurati pentru ca scoteau totul din
el. Mai cumpara cineva astazi lapte cu mai mult de 1,5% grasime? Nu, pentru
ca face rau sanatatii. Romanii consuma cu cea mai mare placere laptele cel
mai slab si cel mai putin gustos, atunci cand nu prefera chiar laptele de
soia.
Carnea cea mai buna (si rara) era cea de porc, pe care o obtineai pe sub
mana, de la abator, sau de la o ruda cu casa si curte la tara. Lumea se
batea pe sorici si pe jumari si era, in schimb, satula de carnea de pui si
de pestele oceanic, din alimentara.. Mai nimeni nu se uita acum la carnea de
porc.. Puiul si pestele, insa, da! Acestea sunt alimente usoare cu care se
traieste bine.
Unul dintre motivele pentru care Ceausescu era injurat cel mai tare era
faptul ca taia curentul oamenilor. Acum, intraga Romanie stinge, benevol,
lumina de Ziua Pamantului. Stam pe intuneric si ne simtim ecologisti. Mai
mult, ni se recomanda sa facem, pe cat posibil, economie de energie
electrica, sa tinem aprinse cat mai putine becuri, sa punem in functiune cat
mai putine electrocasnice.. Nimic nu ni se pare mai firesc.
Regimul comunist era odios pentru ca ne limita anumite libertati. De pilda,
ne interzicea sa corespondam cu rudele sau cu prietenii din strainatate.
Acum, cei care lucreaza in birourile corporatiilor nu mai pot coresponda cu
nimeni. Yahoo messengerul si yahoo emailul sunt interzise, cel putin in
timpul orelor de program. Iar programul nu tine, ca pe vremuri, doar opt
ore, in special daca exista o concurenta intre departamente, cine depaseste
primul norma de afaceri. Multi angajati sustin ca aceste restrictii sunt
firesti. E normal sa li se interzica sa intretina corespondente private, de
ce sa piarda ei pretiosul timp al marelui binefacator corporatist?
Iar daca managementul citeste corespondenta de serviciu a angajatilor, cu
atat mai bine: conducatorii au dreptul sa ia masuri pentru a asigura
bunastarea perpetua a firmei, pentru a depista elementele lenese si pentru a
preintampina eventualele acte de sabotaj.
Omul comunist manca, de voie, de nevoie, dietetic, insa tanjea dupa o
mancare gustoasa. Omul capitalist are la discretie mancarea gustoasa si si-o
interzice. De ce? Pentru ca tine la silueta si urmeaza indicatiile
medicilor. Din proprie vointa, romanul postrevolutionar isi baga acum pe nas
painea neagra, lapte degresat si pui lesinati, isi opreste singur curentul,
renunta benevol la propriile drepturi, isi lasa corespondenta la indemana
sefilor si sustine sus si tare ca toate aceste lucruri sunt cat se poate de
firesti!? Ba, mai mult, ca privatiunile ii fac si o mare placere... "
Vedete si stiri
azi am vazut-o in metrou pe Ada Milea. Si am vazut ce inseamna o adevarata vedeta. Simpla, cu extraordinar de mult bun simt- te simteai prost sa o fixezi cu privirea. Pacat ca astfel de oameni nu sunt mai multi.
si acum stiti haioase din click.
Politia din Australia a arestat si inchis intr-o celula un crocodil, surprins hoinarind aiurea pe strazile unui oras. Localnicii au chemat politia dupa ce un crocodil de apa sarata de peste doi metri a aparut in apropierea unui camping din Northern Territory.
Politistii trimisi in zona au precizat ca au gasit animalul zabovind langa un gard si "incercand sa para inocent".
"Am vrut sa sar pe el precum Steve Irwin, dar nu m-au lasat colegii", a declarat sergentul Adam Russell. In cele din urma, crocodilul a fost legat cu funii si transportat cu duba la cea mai apropiata sectie de politie.
El a fost tinut in celula timp de trei zile, pana cand expertii de la o ferma de crocodili au venit sa-l ridice.
si acum stiti haioase din click.
Politia din Australia a arestat si inchis intr-o celula un crocodil, surprins hoinarind aiurea pe strazile unui oras. Localnicii au chemat politia dupa ce un crocodil de apa sarata de peste doi metri a aparut in apropierea unui camping din Northern Territory.
Politistii trimisi in zona au precizat ca au gasit animalul zabovind langa un gard si "incercand sa para inocent".
"Am vrut sa sar pe el precum Steve Irwin, dar nu m-au lasat colegii", a declarat sergentul Adam Russell. In cele din urma, crocodilul a fost legat cu funii si transportat cu duba la cea mai apropiata sectie de politie.
El a fost tinut in celula timp de trei zile, pana cand expertii de la o ferma de crocodili au venit sa-l ridice.
duminică, 4 octombrie 2009
Extrem de actual si interesant!
http://www.horoscoptv.ro/blog/2009/10/2012-%E2%80%93-schimbarea-paradigmei/comment-page-1/#comment-101
sâmbătă, 3 octombrie 2009
joi, 1 octombrie 2009
impresionant!
Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu.
Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute. Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:
La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:
Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul
de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta
dimineaţa, nu e un lucru uşor.
Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine
că te ţin departe de familie atât de mult timp.
E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat
ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul
meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele...
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi
stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea
celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am
aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:
Ø un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii
trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este
asta : 75 de ani;
Ø am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică
numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie
un om;
Ø deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am
socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52,
adică aproape 2900 de sâmbete;
Ø am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au
mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3
magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de
sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se
joacă copiii.
Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea
1000 de bile.
Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi
le-am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o
bilă şi am aruncat-o.
Am realizat că observând cum se micşorează numărul
bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe
lucrurile care contează cu adevărat în viaţă.
Nimic nu te motivează şi nu te ajuta mai mult în a-ţi
stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a
timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru
înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia
pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă
am scos din vas ultima bilă.
Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe
cealaltă...pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus..
Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este
puţin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi
doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar
mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim
pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi ... la revedere!
Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute. Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:
La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:
Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul
de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta
dimineaţa, nu e un lucru uşor.
Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine
că te ţin departe de familie atât de mult timp.
E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat
ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul
meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele...
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi
stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea
celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am
aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:
Ø un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii
trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este
asta : 75 de ani;
Ø am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică
numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie
un om;
Ø deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am
socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52,
adică aproape 2900 de sâmbete;
Ø am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au
mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3
magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de
sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se
joacă copiii.
Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea
1000 de bile.
Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi
le-am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o
bilă şi am aruncat-o.
Am realizat că observând cum se micşorează numărul
bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe
lucrurile care contează cu adevărat în viaţă.
Nimic nu te motivează şi nu te ajuta mai mult în a-ţi
stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a
timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru
înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia
pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă
am scos din vas ultima bilă.
Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe
cealaltă...pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus..
Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este
puţin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi
doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar
mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim
pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi ... la revedere!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)