marți, 26 iulie 2011

lumea virtuala
Lumea virtuala e periculoasa. Ai senzatia ca iti faci prieteni, ca reprezinti ceva pt ei, dar de fapt e doar o fatada. Acei oameni isi fac griji pt tine doar cind se plictisesc enorm. Bai ce-o mai fi cu cutare? Asta dupa vreo 3 luni in care cutare poate a murit, poate a fost bolnav, poate are probleme. Vai ce iubire mare, dar atita vreme cit nu ma deranjezi prea mult sau invidia nu-si arata coltii. Egoism si superficialitate.
De fapt de ce ma mir? Asa e si in viata reala. Oamenii te cunosc atita vreme cit pot avea un cistig de pe urma ta. Fa-mi asta, da-mi aia, am probleme, asculta-ma, suporta-ma. Si cind tu ai probleme? Nu mai au brusc timp. Si vezi ipocrizia pe fata lor. Sau cind realizezi ceva, cind iti merge bine si ai vrea si tu aprecieri sincere nu primesti decit invidie mascata si cutite infipte in spate. Dar asta este o trasatura caracteristica oamenilor "mici", la suflet, la inteligenta, disperati ca le poate fi dovedita prostia si incapacitatea.
Repet-Tara prostilor.




o fi criza?
Chiar o fi criza? Eu ma cam indoiesc. Mi se prezinta la TV ca in Spania, Italia , Grecia e rau de tot. Vine criza acolo si e naspa. Si in America. Si mi se mai spune ca singura tara in care va fi bine si a scapat de criza datorita masurilor excelente luate de un maret idiot cu talente de manelist, este Romania. Mai sa fie. Ce bine o duceam si eu nu aveam habar. Ce naspa e de aia acum. Tara prostilor. Am mai spus-o si o sa o tot repet. De fapt de aceea s-au imbogatit ei asa mult. Ca nu a fost criza la noi. Dar guvern eficient. Sper ca odata si odata sa platiti pentru tot. Si sa constientizati asta.


In sfarsit au inceput oamenii sa se prinda ca afacerea cu cartele magnetice in scoli este o alta smecherie a portocaliilor pentru a smulge bani de la prosti pe care apoi sa-i dea cu picatura prostilor inapoi. Si iar vor cistiga.
Tara prostilor.

luni, 11 iulie 2011

Anul asta

anul asta a fost greu. A fost si bun, intens, dar a fost si greu. Poate prea greu. Citeodata viata iti da o palma, una dureroasa, citeodata clipele de bucurie sunt prea scurte, mult prea scurte si mult prea mult platite cu clipe de nefericire.
Anul asta, anul asta de ziua mea imi inchid telefoanele. Si mobile si fix.Tot. Nici nu o sa accesez netul. Pur si simplu nu am chef de urari. Nu am chef de urari. Sincere sau nu.
Pur si simplu nu am chef. Nu pot sa-mi gasesc pofta de viata si bucuria de a trai. Imi spun oamenii ca atunci cind vorbesc cu mine sau ma asculta insuflu optimism si speranta. Ce ironie cruda. Nu am niciun pic de optimism si speranta am pierdut-o de mult. Bani nu am. Ar fi trebuit sa primesc ceva bani. Sa pot sa am de vacanta.Dar....vor veni la sf Asteapta. Multa munca, multa implicare, plata ioc. Pina atunci faci alte datorii si alte datorii si uite asa conform acestui sistem mizerabil te trezesti ca ai muncit pe nimic.Si iar, si iar iei teapa. Pui suflet la scoala, incerci sa ajuti si te elimina ca pe o masea stricata. Si cel putin odata la 2 ani o iei iar de la capat, cu alti copii,alti colegi si tot asa. Si nu mai pot si nu mai vreau.
Ma simt ca un fluture cu aripile prinse in smoala care a obosit sa mai lupte. In sfarsit a realizat ca nu v-a scapa niciodata din acea smoala si acum asteapta resemnat sfarsitul.