Din filosofia lui Petre Tutea
Americanii nu mor în război. Sunt supraînarmaţi. Dau lovituri zdrobitoare. La ei cine face economie la muniţie răspunde în faţa Senatului'
Eu nu pot fi americanofob decât în ceea ce priveşte descompunerea religioasă în secte. Dar din punct de vedere politic… şi noi şi ruşii ar trebui să avem în frescele din biserici un Columb, căci fără el învăţam acum nemţeşte cu dicţionarele pe genunchi
Nu am fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Hristos nu e din Fălticeni.
Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci.
Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii.
Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa: bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama [***]! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda!
Eu nu sunt democrat. Am asemănat democraţia cu jigodia la câine: nu scapă decât cei care sunt tari.
În celebra Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sunt egali de la natură. Asta e ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu.
Egalitatea e cel mai mare duşman al libertăţii
Evreii au geniu religios. Ei au creat două religii, iudaică şi creştină. Mai glorioase nu văd religii în lume… Sunt o rasă superioară, sunt părinţii religiei noastre. Pentru ei cultura înseamnă religie. Restul este artă şi ştiinţă
Păi ştiţi cum am definit eu revoluţia rusească? Iacobinism tătaro-mongol! Teroarea iacobină mutată în stil tătăresc la Moscova.
Napoleon face adevărata istorie a Revoluţiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punând parul pe haimanalele de pe uliţă.
La întrebările fundamentale “de ce?” şi “în ce scop?” aporetica rurală românească răspunde: “d-aia
confused05.gif
Social-democraţia este laptele bătut al comunismului.
Sunt român, naţionalist, creştin, ortodox şi militarist. Părerea mea este următoarea: trebuie să ne înmulţim ca sardelele, să ne înarmăm până-n dinţi şi să terminăm cu popoarele limitrofe, căci n-au ce căuta în Europa. Visul meu e ca fiecare babă română să mulgă vaca cu cască militară pe cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu