ce scrie varul meu!

Jos nostalgia!

M-am săturat de amnezia şi de prostia celor care spun că era-mai-bine-înainte. Prea puţin îmi pasă de cei care şi-au trăit tinereţile în ceauşism şi acum sînt nostalgici după ele. Cît despre regretul după Ceauşeşti, i-aş mai împuşca eu o dată!

Ceauşescu ne trimitea la şcoală, Ceauşescu ne dădea la toţi servicii, apartamente la oraş şi bilete la staţiuni şi la mare; Ceauşescu a construit fabrici şi uzine, magistrale şi hidrocentrale, şosele, blocuri şi metroul; atunci aveam industrie şi agricultură, exportam în toată lumea, plăteam datoriile, Ceauşescu era respectat construind socialismul multilateral dezvoltat, omul nou, epoca de aur, dezarmarea-pacea; Ceauşescu avea grijă de noi: atunci nu ne ataca nimeni pe stradă, mîncam puţin şi sănătos, ne culcam devreme, cînd se lua curentul, ne păstram tonusul şi vitalitatea, dormind în frig. Frica, foamea, frigul? Lipsurile, umilinţele, crimele? Nu, nimic nu e adevărat din ce ne amintim că am trăit, de fapt, am fost cu toţii fericiţi în cea mai bună dintre toate dictaturile posibile.

E mai comod să ne minţim decît să acceptăm că ne-a spălat creierele comunismul, că ne-a murdărit sufletele şi ne-a şubrezit trupurile. Prin expunere îndelungată la comunism avem acum o mentalitate iradiată, iar memoria este un instrument pe care-l folosim împotriva noastră. Din laşitate şi neputinţă, predispuşi la victimizare, trăim de ceva vreme o hipnoză a trecutului, îl mistificăm în numele nefericirilor de acum. Căci la ce bună libertatea!? Libertatea e supraevaluată, de fapt, e un chin, e dificil şi chiar riscant de folosit. Nu ne-a păsat şi nu ne-a priit niciodată cu adevărat libertatea. Un cuvînt prea mare pentru noi. Ce bine era cînd pasam altcuiva responsabilitatea propriei vieţi! Eram supravegheaţi, eram îndoctrinaţi, eram anchetaţi şi pedepsiţi – avea cineva grijă de noi. Nu eram singuri şi neajutoraţi, ca acum, faţă cu bietele noastre vieţi.

M-am săturat de atîta minciună de sine care ne otrăveşte vieţile şi care ne compromite destinul, atîta cît a mai rămas din el. Încă e timpul să condamnăm comunismul, să-l condamnăm fără suspendare şi să îngropăm odată stafia asta care ne bîntuie, ca să putem merge mai departe. Încă e timpul să ne privim trecutul în ochi şi să-l acceptăm, oricît de meschin ar fi. E dreptul meu să refuz un trecut criminal şi falsificat, e dreptul meu să mă lepăd de balastul trecutului. Pentru că sînt tînăr şi pentru mine încă nu e nimic pierdut. Aşadar, ce să fie: nostalgie sau adevăr? (M. C.)