Anul asta

anul asta a fost greu. A fost si bun, intens, dar a fost si greu. Poate prea greu. Citeodata viata iti da o palma, una dureroasa, citeodata clipele de bucurie sunt prea scurte, mult prea scurte si mult prea mult platite cu clipe de nefericire.
Anul asta, anul asta de ziua mea imi inchid telefoanele. Si mobile si fix.Tot. Nici nu o sa accesez netul. Pur si simplu nu am chef de urari. Nu am chef de urari. Sincere sau nu.
Pur si simplu nu am chef. Nu pot sa-mi gasesc pofta de viata si bucuria de a trai. Imi spun oamenii ca atunci cind vorbesc cu mine sau ma asculta insuflu optimism si speranta. Ce ironie cruda. Nu am niciun pic de optimism si speranta am pierdut-o de mult. Bani nu am. Ar fi trebuit sa primesc ceva bani. Sa pot sa am de vacanta.Dar....vor veni la sf Asteapta. Multa munca, multa implicare, plata ioc. Pina atunci faci alte datorii si alte datorii si uite asa conform acestui sistem mizerabil te trezesti ca ai muncit pe nimic.Si iar, si iar iei teapa. Pui suflet la scoala, incerci sa ajuti si te elimina ca pe o masea stricata. Si cel putin odata la 2 ani o iei iar de la capat, cu alti copii,alti colegi si tot asa. Si nu mai pot si nu mai vreau.
Ma simt ca un fluture cu aripile prinse in smoala care a obosit sa mai lupte. In sfarsit a realizat ca nu v-a scapa niciodata din acea smoala si acum asteapta resemnat sfarsitul.