Romanul....

Sentimentul romanesc al isteriei ( text de Mircea Cartarescu)
>
>
>
>N-am crezut niciodata in specificul national, in "sentimental romanesc al
>fiintei", in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au
>atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.
>
>Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti.
>Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am
>nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc
>ugandez. Suntem si noi, romanii, undeva "la mijloc de rau si bun", cum
>scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.
>
>Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca
>zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l
>ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in
>plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte...
>
>>Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea
>noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa
>spun ca este insasi esenta "romanismului" in acest moment istoric. Este
>cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de
>isterie.
>
>>Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit. Daca traiesti numai in
>Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din
>jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el.Esti una cu toti
>ceilalti.
>
>>Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu
>fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt
>oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit
>de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de
>supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii
>incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii
>fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura. Si-au dezvoltat
>zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic,
>posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si
>spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord").
>Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O
>ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care
>alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie
>poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei
>sociale. Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru
>ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara
>care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai
>draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet
>care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo
>cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea
>ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna
>de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea
>noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.
>Aici as pune in loc de vinzatoare-profesoara-( nota personala Mircioaga)
>Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei
>sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se
>stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa
>fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai
>urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei
>blanzi. In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de
>sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti
>si mai abitir. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate
>nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o
>societate profound alienata psihic, o societate isterica. Cred ca asta ne
>distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul
>vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si
>atacuri cerebrale.
>
>Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta
>casuntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa
>de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti
>dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte
>explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest

chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia >traim, cu timpul incepe

sa ne placa sa fim rai. Sadismul nostru rabufneste
>atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul
>nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in
>aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel
>de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele, securistii si noii
>imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele
>premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre. Iar cercul acestei nevroze
>nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice
>demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred
>ca ne-o putem permite deocamdata.



si asta ne defineste din pacate...................